S-a dat drumul la distracție, voie bună și la… butoaiele cu bere! Joi a început prima ediție a Oktoberfest la Timișoara, iar de acum până duminică locuitorii orașului de pe Bega se vor putea bucura de patru zile de veselie. Primul eveniment din cadrul festivalului a fost parada personajelor bavareze, iar mai apoi s-a „dat cepul” primului butoi de bere, pentru a deschide, oficial, Oktoberfest.
După Braşov şi Bucureşti, celebrul Oktoberfest ajunge şi la Timişoara. Evenimentul se va desfăşura în perioada 16-19 octombrie 2014 în parcarea de la mall. Timişorenii sunt aşteptaţi la o petrecere în stil nemţesc: cu multă bere, muzică tradiţională bavareză şi dansuri, cârnaţi şi alte specialităţi culinare germane, jocuri cu premii, parade şi distracţie.
Deși petrecerile de tip Oktoberfest au originat în Germania, iar cele mai autentice și ample se găsesc în aceste colțuri din lume, în orașul american Cincantin are loc în fiecare an unul dintre cele mai mari astfel de festivaluri, cunoscut sub numele de Oktoberfest Zinzinnati. Organizat la început ca o mică petrecere de cartier în 1976, acest eveniment pentru întreaga familii atrage peste 500.000 de oameni în fiecare an la începutul lunii octombrie și celebrează rădăcinile germane ale orașului Cincinnati, care a fost construit de imigranți germani în anii 1800.

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 10

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.