Un timișorean le-a dat de furcă colegilor de la o companie de remorcări, joi dimineața, după ce a intrat cu mașina în râul Bega, în Timișoara. Acesta a încercat să facă o manevră nereușită și a scăpat mașina de sub control, ajungând în apă.
Descoperire macabră pentru două adolescente care se plimbau, miercuri după-amiaza, pe malul canalului Bega, în apropierea podului pietonal de pe Calea Pestalozzi. Tinerele au observat plutind pe apă cadavrul unui bărbat și au sunat la 112.
Că malurile canalului Bega arată dezolant pe multe porţiuni şi că implementarea proiectului pe fonduri europene privind reamenajarea malurilor de care auzim de mai mulţi ani încoace întârzie nu mai este o noutate pentru timişoreni. Nu mai vorbim de acele vaporetto promise de fosta administraţie. Până una-alta avem probleme la partea de curăţenie...
Sute de figuranți, ambarcațiuni și pontoane plutitoare, iar la sfârșit foc de artificii! Acesta este doar o parte ”arsenalul” pregătit de Ioan Coriolan Gârboni pentru concertul pe Bega de Ziua Europei, un eveniment din al cărui program nu lipsește muzica lui Charlie Chaplin.
Descoperire macabră la Timișoara, joi seara. Un grup de persoane care circulau cu hidrobicicleta pe Bega au găsit cadavrul unui bărbat plutind pe apă, între podul Michelangelo și podul Tinereții. Criminaliștii încearcă să afle acum identitatea bărbatului, care, după spusele medicilor, ar fi murit în urmă cu două zile.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții și la filme.
Mapamond
Cel puțin 30 de persoane au fost rănite, dintre care șapte grav, după ciocnirea a două tramvaie în orașul german Gelsenkirchen. Trei victime sunt în stare critică, iar autoritățile investighează cauzele accidentului.
România
Dunărea a atins joi un nou minim istoric al debitului, de 1.400 mc/s, nivel care se va menține cel puțin până pe 12 august. Potrivit Administrației Naționale „Apele Române”, situația rămâne critică, iar 141 de localități din țară se confruntă cu restricții la alimentarea cu apă.
Ştiri din Timiș
Maestrul Senju Einojo, director al școlii Nihon Buyo Senju din Japonia, artist cu o remarcabilă carieră în dansul tradițional japonez, va deschide cea de-a treia ediție „festivalului de vară” nipon la Timișoara, anunță organizatorii. Evenimentul propune ateliere de dans și cântec, de tatami și de shōji (uși de hârtie) și multe evenimente pentru publicul captivat de cultura niponă.
Capitală Culturală
Programul de concerte Orgile Cetății continuă cu una dintre cele mai emoționante creații ale repertoriului baroc: Stabat Mater de Giovanni Battista Pergolesi.
Ştiri din Timiș
Elevii și cadrele didactice din Dudeștii Noi vor beneficia de o școală reabilitată, modernizată și extinsă, în urma unei investiții de aproximativ 15,5 milioane de lei. Proiectul, finanțat din fonduri europene, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al administrației locale, a fost finalizat după aproape șase ani de la semnarea primului contract de finanțare.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează cea de-a treia ediție a campaniei „Un ghiozdan pentru fiecare!”, prin care își propune să strângă ghiozdane și rechizite pentru peste 150 de copii din familii vulnerabile. Donațiile pot fi făcute începând de mâine, 7 august.