Astăzi vezi imagini cu un polițist care sparge geamul unei mașini pentru a ajunge la un bizon care nu vrea să se legitimeze. Afli apoi că în Timișoara vor fi construite cinci poduri peste Bega pentru fluidizarea traficului.
Avem nevoie de încă cinci poduri peste Bega în Timişoara – asta anunţa primarul Nicolae Robu prin 2013, iar acum municipalitatea caută proiectant pentru primul dintre ele, care ar urma să fie construit în zona Jiul. Robu le-a explicat aleşilor locali, la ultima şedinţă de consiliu, că un astfel de obiectiv n-ar costa mult şi ar putea fi asumat din bani de la bugetul local.
A doua licitatie, Primaria Timisoara pune la bataie peste 3 milioane de euro pentru vaporase pe Bega
Când vom vedea vaporaşe pe Bega este greu de estimat, dar Primăria Timişoara a lansat în sfârşit cea de-a doua licitaţie pentru achiziţionarea ambarcaţiunilor, după ce la prima licitaţie nu s-a prezentat nimeni. A fost nevoie să treacă aproape jumătate de an pentru reluarea procedurilor. Între timp a fost mărit doar bugetul prevăzut pentru această achiziţie şi a fost extinsă perioada de livrare a vaporaşelor.
Timişorenii au aprins duminică seara lumânări pentru cei care au avut şi au de suferit în lupta cu SIDA şi pentru ca această luptă să meargă mai departe, până la victoria asupra acestui sindrom. 250 de lumânări au fost aprinse şi au plutit pe Bega...
Terasa D arc pe mal, locul multor concerte, dar și gazda anuală a ceremoniilor prilejuite de Ziua Marinei, unde participă autorități locale și județene, este în pericol să nu se mai deschidă în acest an, după ce Primăria Timișoara a refuzat să prelungească autorizația de funcționare. Pe Facebook a apărut deja și o petiție de salvare a acestui loc îndrăgit de mulți timișoreni.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 24 octombrie, puteți merge la filme, concerte, festivaluri, spectacole și ateliere creative sau puteți vizita expozițiile deschise în oraș.
Capitală Culturală
O seară în care muzica întâlnește arta vizuală, în cadrul ediției a XIII-a a Festivalului-Concurs Internațional „Remus Georgescu”, intitulată Enigmotion: Fikl Art Stage va fi scena pe care compozitorul și organistul italian Francesco Filidei își aduce propria creație în fața publicului timișorean.
Capitală Culturală
Cel mai longeviv balet-rock din România, operă, operetă, balet clasic, musical, spectacole pentru copii și un recital dedicat Sfintei Cecilia, patroana spirituală a cântăreților, compozitorilor și a poeților: toate acestea alcătuiesc afișul lunii noiembrie, la Opera Națională Română din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de modernizare și reamenajare. La parterul clădirii a fost amenajat Centrul Solution, un spațiu dedicat formării profesionale și dezvoltării competențelor.
Ştiri din Timiș
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe pregătirile pentru stabilirea impozitelor și taxelor locale din 2027, iar timișorenii sunt invitați să propună cum ar putea fi justificate viitoarele cote adiționale. Acestea nu sunt însă o noutate: municipalitatea le aplică de mai mulți ani anumitor taxe și impozite, iar acum începe procedura pentru anul viitor.
3
Eveniment
Atac armat în apropiere de Paris, unde un bărbat a tras asupra trecătorilor din mai multe zone. O persoană a murit și alte patru au fost rănite. Polițiștii l-au prins pe suspect la câteva minute de la primele apeluri de urgență.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Sense and Sensibility”, o dramă romantică de epocă inspirată de romanul cu același nume scris de Jane Austen. Filmul, regizat de Georgia Oakley, urmărește povestea surorilor Elinor și Marianne Dashwood, care trebuie să își părăsească locuința din Sussex și să se adapteze unei noi vieți, în timp ce se confruntă cu probleme financiare și încercări în dragoste.