Fie vremea cât de rea, Ruga sârbească din Becicherecu Mic tot se ţine, potrivit tradiţiei. Pe o ploaie care nu a contenit de marți dimineaţă, câteva sute de oameni au păstrat tradiţia şi nu s-au sfiit să se strecoare printre stropii de ploaie pentru a ajunge de la biserică, locul unde a debutat evenimentul, până la Căminul Cultural, unde s-a încins dansul.
Comuna timişeană Becicherecu Mic a participat activ la Ziua Naţională a Curăţeniei, sub sloganul „Satul meu mai curat într-o singură zi”. Cu mic, cu mare localnicii au pus umărul şi au făcut curăţenie în localitatea timişeană.
Primăria şi Consiliul Local din Becicherecu Mic au adus un omagiu celor care au pierit pe fronturile Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial dar şi ostaşilor sovietici căzuţi în luptele pentru eliberarea comunei de sub ocupaţie germană.
Opt echipe s-au întrecut în acest an la Cupa „Iepurașul”, organizată de Primăria și Consiliul Local Beciherecu Mic. Pe stadionul „Mamma Mia” din localitate s-a adunat duminică lume multă - majorete, sportivi şi localnici prezenţi la eveniment. Cupa a devenit deja tradiţie în localitatea timișeană.
Piese de teatru, recitări de poezii în grai bănățean, cântece și dansuri populare, lansare de carte, recitaluri instrumentale, expoziție de artă - de toate acestea, dar și de multe altele au avut parte cei peste 130 de participanți, preșcolari, elevi și dascăli, la cea de-a patra ediție a simpozionului național “Dimitrie Ţichindeal- Trecut, prezent și viitor...” din Becicherecu Mic.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
3
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.