Accident de circulație pe strada Horia din Sânnicolau Mare. Un bărbat de 46 de ani din Suceava a pierdut controlul volanului într-o curbă și a intrat cu mașina într-un stâlp de pe marginea drumului. Șoferul avea o alcoolemie aproape de coma alcoolică în momentul producerii accidentului, spun polițiștii.
Paharele în plus i-au făcut poftă de furat. Este vorba despre un bărbat de 41 de ani prins de polițiști după ce s-a cherchelit și a furat o mașină. Bărbatul a fost oprit în trafic pe DN6.
Un braşovean de 46 de ani a fost prins de poliţiştii din Gătaia la scurt timp după ce a împuşcat un căprior la o vânătoare neautorizată. În maşina bărbatului, care nu era înmatriculată, poliţiştii au descoperit şi două arme. Mai mult, vânătorul conducea beat.
S-a urcat la volan deși abia se mai putea ține pe picioare, iar apoi a făcut un accident. Este vorba despre un bărbat de 34 de ani din Timișoara care a fost prins de polițiști, miercuri seară, după ce și-a distrus mașina într-un scuar de pe Calea Buziașului.
Inconștiență maximă pentru un tânăr de 27 de ani din Timișoara. El s-a urcat la volan deși abia se mai putea ține pe picioare, a făcut accident și a încercat să fugă.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
3
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.
Ştiri din Timiș
Dezbateri cu specialiști, montarea unui apartament la scară naturală construit din 1.500 de cărți și o campanie de donație de carte vor avea loc la Iulius Mall Timișoara între 31 octombrie și 13 noiembrie 2026 cu sprijinul XCity The Idol.
Ştiri din Timiș
Activitatea Poliției Locale Timișoara a devenit subiect de dispută după ce consilierul local PNL Silvia Chițac a criticat modul în care instituția intervine în teren, reducerea patrulărilor pedestre și lipsa unor soluții eficiente pentru combaterea cerșetoriei și sprijinirea persoanelor fără adăpost. Consilierul a cerut o analiză mai atentă a priorităților instituției și o mai bună colaborare cu serviciile sociale. În replică, la solicitarea Tion, Poliția Locală Timișoara a transmis un punct de vedere în care prezintă numărul intervențiilor, evoluția patrulărilor, reorganizarea personalului și măsurile luate în cazul persoanelor vulnerabile.
2
Mapamond
Conflictul politic din Polonia a escaladat după ce cinci judecători numiți de actuala majoritate parlamentară au decis suspendarea președintelui Curții Constituționale, Bogdan Święczkowski, și a adjunctului său, considerați apropiați de fostul partid de guvernământ PiS.