Misiune extrem de grea pentru BC Timişoara, sâmbătă seara, pe teren propriu. Formaţia bănăţeană va înfrunta de la ora 17, campioana la zi, CSU Ploiesti. Timişoara are avantajele sale, spune antrenorul Dragan Petricevic, care are încredere deplină în capacităţile jucătorilor săi.
BC Timişoara s-a descurcat excelent în deplasarea de la Cluj, în meciul cu Universitatea. Formaţia lui Dragan Petricevic a învins în deplasare cu 96 – 68, după un joc dominat destul de clar.
BC Timişoara a reuşit să obţină semnăturile a doi noi jucători. Este vorba de un fundaş, Radenko Pilcevic, respectiv o extremă, Alin Ionuţ Zaharie. În urma ultimelor transferuri, clubul va avea în lot un număr de şapte jucători.
BC Timişoara a reuşit să treacă de UBT Cluj, o echipă incomodă. Echipa s-a confruntat cu accidentările lui Jovanovic şi Tica, care au jucat puţin, iar asta s-a simţit în teren. Antrenorul Dragan Petricevic a ţinut din nou să mulţumească publicului pentru sprijinul primit de echipă.
Cei de la BC Timişoara au simţit, vineri seara, din nou sabia deasupra capului. Echipa lui Dragan Petricevic a învins UBT Cluj, dar a făcut-o la o diferenţă mică, de doar patru puncte, 89 – 85. Victoria a fost obţinută pe final, după ce Clujul a cedat.
Mapamond
Mai mulți copii din Germania au descoperit obiecte metalice periculoase ascunse în dulciurile primite de Halloween. Printre acestea se numără ace de cusut, cuie, șuruburi și agrafe metalice. Într-unul dintre cazuri, o fetiță de nouă ani a fost rănită după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de mari dimensiuni.
Ştiri din Timiș
Au atras privirile trecătorilor, au primit mângâieri și s-au bucurat de o plimbare prin centrul Timișoarei. Câțiva dintre câinii aflați în adăpostul Danyflor au avut parte de o ieșire specială, organizată alături de angajați ai Primăriei. Dincolo de această experiență, patrupedele au însă o dorință mult mai mare: să-și găsească un stăpân și un cămin permanent.
1
România
Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări ale facturilor la energie electrică, unul dintre scenariile analizate indicând o posibilă creștere de până la 27%. Autoritățile caută soluții pentru limitarea impactului asupra consumatorilor, iar ajutoarele destinate persoanelor cu venituri reduse se află, de asemenea, în discuție.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.
Mapamond
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.
Capitală Culturală
Timp de aproape o lună, Timișoara va găzdui o serie de evenimente dedicate culturii sârbe. Cea de-a 21-a ediție a manifestării „Zilele Culturii Sârbe la Timișoara” se desfășoară în perioada 4-25 noiembrie 2026 și propune publicului concerte, spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte, proiecții de filme și evenimente folclorice.
Ştiri din Timiș
Horticultura S.A. susține că incidentul din 1 noiembrie, de la Cimitirul Calea Șagului din Timișoara, unde un copil a ajuns la spital după ce a căzut pe el un monument funerar, a fost provocat de desprinderea unui element al unei construcții private. Societatea precizează că nu a executat construcția și nu a realizat lucrări de consolidare sau modificare structurală asupra acesteia.