BC Timisoara are antrenorul asigurat şi pentru noul sezon. Cu toate calculele rezolvate pentru sezonul încheiat, după ce s-a oprit în sferturile campionatului, prinzând play-off-ul pe ultima sută de metri, dar cu un trofeu câştigat, Cupa României, cei de la clubul timişorean au timp să se gândească la viitorul sezon. Prima enigmă lămurită: antrenor va rămâne pentru încă un an Dragan Petricevic.
BC Timişoara a încheiat vineri seara aventura din actuala ediţie de campionat. Ajunsă în play-off, formaţia lui Dragan Petricevic a pierdut şi al doilea meci de pe teren propriu în faţa celor de la Asesoft Ploieşti şi încheie seria de întâlniri pentru calificarea spre titlul suprem cu un 1 – 3 la meciuri. Vineri, la sala Constantin Jude, a fost 72 – 80.
BC Timişoara a pierdut meciul trei din lupta cu Asesoft Ploieşti, primul pe teren propriu. După un meci în care s-a greşit enorm din partea gazdelor, BCT a fost învinsă cu 70 – 64. Vineri are loc meciul patru, ultimul de care se mai leagă speranţele bănăţenilor la o eventuală calificare mai departe.
Timişoara reia lupta pentru calificarea în finalele Campionatului Naţional de Baschet. După o victorie şi o înfrângere în primele meciuri cu cei de la Asesoft Ploieşti în primele două partide, în deplasare, acum urmează o dublă la sala Constantin Jude, joi şi vineri. Petricevic spune că echipa sa e pregătită fizic, dar se teme de consumul pe care îl prezintă două meciuri în două zile.
BC Timişoara a reuşit un meci excelent în prima partidă a sfertului de finală a campionatului, plus unul deloc reuşit în cea de a doua. Dubla a avut loc la Ploieşti şi antrenorul Dragan Petricevic se declară mulţumit de jocul echipei. Următoarele două meciuri au loc la Timişoara.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
5
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
5