Bastionul Theresia din Timișoara se va transforma într-un spațiu inedit, la sfârșitul lunii aprilie. În scenă se va pune producția „Bioluminiscent”, un spectacol deosebit care îmbună lumina, dansul și muzica. Show-ul își propune să le ofere o punte comună artiștilor, dar și iubitorilor de artă, pentru a experimenta această nouă formă de exprimare culturală.
Zeci de timișoreni au fost prezenți, marți, la vernisajul expoziției „Dincolo de sunet”. Consumatorii de artă au putut să admire operele celor 13 artiști care s-au implicat în acest proiect și care au reușit să transmită un mesaj puternic folosindu-se de conceptul de sunet.
Pictorul Viorel Cosor “inundă” galeria Calpe cu “verde.crud”, cu „un (art)fel de … retrospectivă”, anunță Călin Petcana, managerul spațiului expozițional din Bastionul Cetății.
Iubitorii de artă din Timișoara vor avea ocazia să se bucure de trei zile pline de pictură, film sau fotografie. Este vorba despre evenimentul „Student, Artă, Festival”, care îi aduce în prim-plan pe tinerii artiști din județul Timiș.
Dacă vă interesează istoria locului în care trăiţi sau sunteţi pasionat în general de istorie atunci cu siguranţă nu trebuie să rataţi expoziţia „Timişoara în anii Primului Război Mondial”, deschisă în urmă cu câteva zile în galeria din mansarda Bastionului Theresia. Sunt prezentate de la arme, medalii, insigne şi publicaţii periodice, până la un trunchi de copac adus de pe frontul italian.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
3
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.