Meciul cu Sibiul a fost ultimul la care Leo Demaio a luat parte în conducerea BC Timişoara în funcţia de preşedinte al clubului. El a decis să cedeze funcţia viceprimarului Timişoarei, Dan Diaconu, urmând să rămână alături de echipă în funcţia de manager general. Echipa timişoreană continuă pregătirea, luni, de la 17:45, fiind programat derbiul cu Ploieştiul.
BC Timişoara a reuşit să treacă, destul de greu, de CSU Sibiu şi să acceadă încă o dată în Final Four-ul Cupei României la Baschet. Antrenorul Srdjan Jovanovic a fost nevoit să aştepte finalul meciului de vineri pentru a-şi felicita elevii, dar la sfârşit a fost mulţumit de evoluţia acestora.
Pentru cei care au văzut prima parte a meciului celor de la BC Timişoara de la Sibiu, din returul sferturilor de finală ale Cupei României, calificarea baschetbaliştilor bănăţeni poate părea o surpriză. Cum au făcut, cum au reuşit, acesta ar putea fi secretul antrenorului Srdjan Jovanovic. Cert este că Timişoara nu a fost nevoită să profite de cele două puncte avantaj din meciul tur şi a câştigat, după un forcing de final, cu 76 - 73.
Cu un avantaj de doar două punte obţinut în partida tur a sfertului Cupei României cei de la BC Timişoara joacă vineri, la Sibiu, returul pentru competiţia în care anul trecut au pierdut în finală. Partida are loc de la ora 18.
BC Timişoara are emoţii în Cupa României. Formaţia bănăţeană nu a reuşit să învingă CSU Sibiu în meciul tur al sferturilor de finală a Cupei României decât la o diferenţă de doar două puncte: 84 - 82. O diferenţă destul de greu explicabilă, dacă ne gândim că Timişoara a avut meciul în mână şi la un moment dat chiar şi 15 puncte avantaj. Urmează returul şi... o diferenţă deloc liniştitoare.
Azi în Timișoara
Marți, 3 noiembrie, puteți participa la evenimente culturale, conferințe, expoziții și spectacole de teatru și dans. Seara este programată o reprezentație de balet-rock la Opera Națională Română Timișoara.
Eveniment
Mobilizare de amploare în zona localității Poeni, din județul Timiș, după ce doi părinți și cei doi copii ai lor au plecat cu ATV-urile într-o pădure și nu au mai revenit. Pompierii, polițiștii, pădurarii și localnicii au pornit în căutarea acestora, luni seara.
Mapamond
Mai mulți copii din Germania au descoperit obiecte metalice periculoase ascunse în dulciurile primite de Halloween. Printre acestea se numără ace de cusut, cuie, șuruburi și agrafe metalice. Într-unul dintre cazuri, o fetiță de nouă ani a fost rănită după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de mari dimensiuni.
Ştiri din Timiș
Au atras privirile trecătorilor, au primit mângâieri și s-au bucurat de o plimbare prin centrul Timișoarei. Câțiva dintre câinii aflați în adăpostul Danyflor au avut parte de o ieșire specială, organizată alături de angajați ai Primăriei. Dincolo de această experiență, patrupedele au însă o dorință mult mai mare: să-și găsească un stăpân și un cămin permanent.
2
România
Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări ale facturilor la energie electrică, unul dintre scenariile analizate indicând o posibilă creștere de până la 27%. Autoritățile caută soluții pentru limitarea impactului asupra consumatorilor, iar ajutoarele destinate persoanelor cu venituri reduse se află, de asemenea, în discuție.
1
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.
Mapamond
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.