BC Timişoara are, sâmbătă, un nou meci în Liga Naţională. De această dată la Sala „Constantin Jude” va veni o formaţie de cupe europene, Energia Rovinari. Un meci dificil, care va solicita echipa antrenată de Dragan Petricevic. Tehnicianul speră că echipa va continua seria bună începută cu Timba şi va avea o nouă victorie.
Se caută voluntari pentru Campionatul European de Baschet Feminin ce va avea loc în acest an. Meciurile au loc în România şi Ungaria, iar cele din ţara noastră la Oradea şi Timişoara. Organizatorii caută cele mai potrivite persoane pentru a ajuta la organizarea evenimentului.
Prima etapă a returului primei ligi la baschet masculin a adus celor de la Timba Timişoara o înfrângere destul de amară. Echipa a condus în deplasare la Piteşti cu cinci puncte înainte cu 20 de secunde, dar a fost egalată şi a pierdut în prelungiri.
Ca o repetiţie pentru meciul de campionat dintre echipele mari, sateliţii celor de la BC Timişoara şi BC Timba s-au întâlnit într-un meci al formaţiilor secunde, în liga a doua. Mai bună a fost Timba, scor final 84 – 77.
Baschetbaliştii de la BC Timişoara vor avea vacanţă prelungită, aceasta după ce armata a ”ocupat” sala în care primul adversar din an, Steaua Bucureşti, joacă meciurile de acasă. Tergiversarea vine după ce şi meciurile cu Ploieştiul, din cupă, au fost, de asemenea, amânate.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.