România nu a reuşit să obţină nicio victorie în grupa Campionatului European, desfăşurată la Timişoara, tricolorele pierzând şi ultima partidă, împotriva Cehiei, scor 82 – 71 pentru oaspete. Din păcate, prea puţin public a asistat la cinci zile de meciuri de reală calitate, iar ultima zi a avut şi cele mai slab populate tribune la meciurile Naţionalei, chiar dacă publicul puţin prezent a fost plin de viaţă şi încurajări.
România nu a reuşit să câştige nici în cel de-al doilea meci din grupa Europenelor de baschet feminin. La Sala „Constantin Jude”, formaţia tricoloră a irosit o şansă imensă, fiind învinsă pe final de meci de Ucraina, cu 78 – 71, după ce a condus la mai multe puncte diferenţă, cu câteva minute înainte de final.
Joi a debutat la Timişoara una dintre cele mai importante manifestări sportive organizate în Timişoara, grupele Campionatului European de Baschet Feminin. Chiar dacă autorităţile timişorene nu au oferit competiţiei o sală nouă, eforturile depuse la sala „Constantin Jude” au fost evidente, aceasta arătând mult mai bine decât până acum. Din păcate, primele meciuri desfăşurate s-au desfăşurat aproape în anonimat, aceasta și din cauza mediatizării absolut execrabile făcute de organizatorii evenimentului.
Echipa de baschet feminin BCM Danzio a învins în turneul amical la care a participat în ultimele zile în Ungaria. Formaţia bănăţeană a încheiat turneul cu o nouă victorie, 106-44 cu DVTK Miskolc. Astfel, formaţia a înregistrat un bilanţ perfect la turneul de la Nyiregyhaza, după victoriile precedente cu gazdele şi cu Cassovia Kosice.
BCM Danzio Timişoara s-a despărţit de una dintre titularele de bază din stagiunea trecută. Jovana Vukoje a refuzat prelungirea oferită de gruparea bănăţeană şi a semnat un contract cu CSU Alba Iulia, ocupanta locului 5.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe proiecții și expoziții.
Utile
Joi, 17 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Capitală Culturală
Timp de nouă zile, în luna octombrie, Hala C4C din Iosefin și spațiul forum lab (din fosta fabrică Azur) devin puncte de întâlnire pentru creație, experiment și comunitate. Festivalul „Întâlniri în pantă”, organizat de Asociația C4Company la Timișoara, propune „o incursiune în arta independentă și în relația dintre creație, spațiu și comunitate, pornind de la o întrebare tot mai prezentă în lumea culturală: unde mai poate exista arta independentă atunci când spațiile pentru repetiții, producție și spectacole devin tot mai greu de găsit și de susținut? ”
Capitală Culturală
Farmecul balurilor vieneze ajunge pe scena Operei Naționale Române din Timișoara, luni, 14 decembrie, de la ora 20:00, ca parte a Turneului Național „Regal Vienez”, iar locurile din sala Operei sunt, de pe acum, aproape epuizate. Spectacolul reunește pe aceeași scenă muzicieni ai renumitei Orchestra di Teatro D’Opera Italiana și ai Operei Vox, într-un concept artistic captivant, menit să aducă spiritul tradițional al Vienei mai aproape de publicul meloman.
Eveniment
Un bărbat de 61 de ani a fost găsit mort, împușcat în cap, în locuința sa de pe strada Ioan Plavoșin din Timișoara. Acesta era deținător legal de armă, iar polițiștii au deschis un dosar penal.
Eveniment
Trei persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Timișoara, după ce ar fi fost implicate în vânzarea de canabis în Jimbolia. Potrivit anchetatorilor, drogurile erau comercializate cu sume cuprinse între 250 și 300 de lei, iar în urma perchezițiilor au fost găsite mai multe pliculețe cu substanță vegetală, un cântar de precizie și un grinder.
2
România
Camera Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege care introduce în Codul Penal infracțiunea de căsătorie și conviețuire forțată, cu pedepse de până la 10 ani în anumite situații. Inițiativa prevede și noi infracțiuni privind exploatarea prin maternitate de substituție și adopții frauduloase.
3