Sute de timișoreni au ieșit să protesteze în fața Prefecturii Timiș, sâmbătă, 9 ianuarie. Conform organizatorilor, Alianța Familiilor din România, cu sprijinul Comunităților Creștine din Timișoara, protestul a fost unul de solidaritate cu familia Bodnariu. Participarea a fost una numeroasă, în ciuda condițiilor de afară, din când în când picăturile de ploaie punând la încercare manifestanții.
Un nou protest va avea loc la Timișoara, în acest sfârșit de săptămână. Alianța Familiilor din România, cu sprijinul Comunităților Creștine din Timișoara protestează „împotriva abuzurilor Barnevernet (instituția protecției copilului din Norvegia) și în semn de solidaritate cu familia Marius și Ruth Bodnariu, familie a căror 5 copii au fost luați abuziv de către statul norvegian”.
Eveniment
Valentin Todorescu, un bărbat de 36 de ani, este căutat de familie și polițiști după ce a dispărut luni seara, din zona Gătaia. Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar afla sunt rugate să anunțe de urgență poliția.
România
PSD a sesizat Comisia LIBE din Parlamentul European, acuzând că declarațiile PNL după decizia Tribunalului București privind Congresul liberalilor reprezintă presiuni asupra justiției și încalcă principiile statului de drept.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Există o diferență subtilă, dar profundă, între a oferi ceva util și a oferi ceva care rămâne în memorie.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Comuna Dumbrăvița face un nou pas important în dezvoltarea infrastructurii educaționale prin implementarea unui proiect care are ca obiectiv creșterea calității și a echității serviciilor educaționale oferite copiilor și tinerilor din comunitate.
Eveniment
Un accident rutier s-a produs joi după-masă, în localitatea Șag. În eveniment au fost implicate trei autoturisme în care se aflau șapte persoane. Trei adulți și un minor sunt evaluați medical la fața locului, fiind conștienți și cooperanți. UPDATE. Unul dintre șoferi era băut. Polițiștii au deschis un dosar penal
1
Eveniment
ISU Timiș a activat măsuri suplimentare de intervenție în contextul Codului Portocaliu de furtuni. Pompierii au prealertat forțele de intervenție și monitorizează permanent situația, fiind pregătiți să intervină rapid în caz de urgență. UPDATE. Pompierii au intervenit în mai multe locații. Zeci de persoane au rămas fără curent
Ştiri din Timiș
Timișorenii pot preda gratuit deșeurile textile și în punctele mobile organizate de RETIM până pe 5 august. După ce în primele șase luni ale anului au fost colectate aproape 19 tone de textile, containerele vor ajunge în 25 de locații din oraș.
Sănătate
Primele 1.000 de zile din viața unui copil, de la perioada sarcinii până la vârsta de doi ani, reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea sistemului imunitar și pot influența riscul apariției unor afecțiuni alergice, atrag atenția specialiștii Asociației Române de Educație în Alergii (AREA).