Un stilist din Timisoara, Samy Dragomir, a realizat o coafura pas cu pas, pentru a ilustra noile trenduri în materie de hair-style pentru bărbaţi.
Un site american a realizat topul bărbaţilor cu
cei mai frumoşi ochi din lume. Deşi
concurenţa a fost destul de mare, s-a decis:
cei mai frumoşi ochi din lume. Deşi
concurenţa a fost destul de mare, s-a decis:
Eveniment
Un pasager a fost rănit, marți seara, într-un accident produs pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Cei doi șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara s-a reunit marți, 22 septembrie, într-o ședință în care au fost supuse la vot mai multe proiecte privind patrimoniul municipiului, investițiile, transportul public și bugetul local.
Eveniment
Fostul polițist Stelian Paven a fost reținut din nou, fiind suspectat că s-a dat drept polițist în Timișoara și i-a cerut unei șoferițe 1.500 de lei pentru a nu-i reține permisul. El mai este cercetat în dosare similare din Arad și Bihor.
Ştiri din Timiș
Lucrările din Piața Traian au ajuns la jumătatea celei de-a doua etape, iar Primăria Timișoara spune că șantierul are un avans față de graficul inițial. În lunile următoare, intervențiile se extind și în zona Sinagogii din Fabric.
2
Ştiri din Timiș
Muzeul Apei din Timișoara găzduiește sâmbătă, 26 septembrie, Târgul Științescu & prietenii 2026. Evenimentul are loc între orele 11:00 și 15:00 și aduce activități de știință și tehnologie pentru copii, tineri și adulți. Accesul este gratuit.
Capitală Culturală
Cea de-a patra ediție a Festivalului de film și cultură balcanică TAIFAS începe luni, 12 octombrie, la Cinema Timiș. Evenimentul de deschidere este spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, programat de la ora 19:30, o producție a Teatrului de Stat Constanța, regizată de Carmen-Lidia Vidu.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 59 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Recaș, după ce a fost depistat conducând un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Ştiri din Timiș
Noi restricții de circulație în Timișoara: două străzi sunt închise până în 22 octombrie pentru lucrări la rețeaua de gaz, iar alte două vor fi închise sâmbătă, pentru „Timișoara Tasting Tour 2026”.