Cinci miliarde de euro au scos grecii din conturile bancilor, speriati de criza si haosul guvernamental, si ii pastreaza in cutiile de valori din banci, acasa, in garaje sau in oricare alta ascunzatoare, de frica ca sistemul bancar s-ar putea prabusi.
Mai mulţi consilieri locali, membri ai PNŢCD Timiş, susţin că în cazul plecării lui Marian Iancu de la Poli Timişoara, blazonul şi palmaresul echipei ar trebui să rămână în patrimoniul public al oraşului, ţinând cont că în ultimii ani, atât Consiliul Local Timişoara, cât şi Consiliul Judeţean Timiş au acordat milioane de euro echipei de fotbal din bugetul public.
Agenţia Naţională de Integritate a declarat incompatibil un vames de la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora Moraviţa, pentru că acesta nu poate justifica o sumă de aproape 70 de mii de euro şi o jumătate de imobil situat în localitatea Dudeştii Vechi.
Timişorenii au reuşit şi în acest an să găsească banii necesari pentru a-şi asigura excursiile din concediile de vară. Firmele de turism din Timişoara au clienţi, afacerile nu par afectate de criză. Chiar mai mult, unele au afaceri în creştere. Se caută sejururi de o săptămână, nici cele mai ieftine, dar nici cele mai scumpe.
Sa-i inveti pe copii valoarea banilor este un demers dificil, dar si o lectie importanta pentru cei mici. Comportamentul lor financiar la maturitate depinde in mare masura de importanta pe care ei o acorda gestionarii banilor.
Azi în Timișoara
Marți, 10 februarie, puteți să mergeți la un spectacol de teatru sau să vă jucați remi. Mai sunt și expoziții pe care le puteți vizita.
Cinema
Cinefilii vor avea ocazia să descopere o selecție de filme clasice restaurate în cadrul ediției din 2026 al „Il Cinema Ritrovato on Tour”, un eveniment dedicat cinematografiei de patrimoniu organizat de Ceau, Cinema! împreună cu Institutul Italian de Cultură. Proiecțiile au loc, pentru al doilea an la rând, și la Timișoara.
Ştiri din Timiș
Timișoara își redeschide porțile către istoria sa romantică și mondenă. Muzeul Național al Banatului invită publicul să descopere o nouă ediție din „Gazeta Inimilor Burgheze”, care pune în lumină povești de dragoste și alianțe sociale din burghezia timișoreană.
Eveniment
Peste 300 de amenzi și două cazuri de conducere fără permis, după controale extinse ale Poliției Transporturi Timiș în stațiile de cale ferată din județ.
1
Ştiri din Timiș
Ziua Republicii Indiei a fost celebrată pe 7 februarie la Timișoara, printr-un eveniment organizat de Ambasada Indiei, care a reunit aproximativ 250 de membri ai comunităților indiană și română. Manifestarea a inclus discursuri oficiale, proiecția filmului patriotic „Dhurandhar” și momente de recunoaștere a contribuțiilor comunității indiene locale.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz domină detașat rețelele sociale în rândul politicienilor din Timiș, cu sute de mii de urmăritori și impact major pe Facebook și TikTok. Fostul primar Nicolae Robu a coborât în afara podiumului, fiind depășit de Degianski, Grindeanu și Drulă.
13
Ştiri din Timiș
Moșnița Nouă face un pas important pentru comunitate prin demararea lucrărilor la noua creșă de pe strada Nucilor, proiect finanțat integral din bugetul local, în valoare de 6,34 milioane lei (TVA inclus).
2
Eveniment
O săptămână de controale intense îi așteaptă pe șoferii de autobuze și camioane, în perioada 9-15 februarie, când Poliția Rutieră verifică respectarea regulilor de circulație la nivel național.