Reprezentanţii Primăriei Timişoara au reuşit să lanseze în sfârşit licitaţia pentru întreţinerea şi amenajarea spaţiilor verzi din oraş, după ce acestea au rămas de câteva luni bune în grija nimănui, exceptând centrul, de care se ocupă în continuare Horticultura. Autorităţile locale sunt dispuse să aloce peste 40 de milioane de euro, în 4 ani, pentru întreţinerea şi amenajarea parcurilor şi scuarurilor, pentru spaţii verzi, locuri de joacă, tăiere de corecţie la arbori şi defrişări.
Punctul 14 al şedinţei de plen a Consiliului Judeţean Timiş, desfăşurată miercuri, cerea aleşilor un simplu vot consultativ referitor la ceva ce nu se va mai întâmpla: repartizarea de către Finanţe a unor sume către comunele şi oraşele judeţului. Guvernul Ponta a decis că ştie mai bine cine şi ce are nevoie, iar alocarea banilor se va face direct de la bugetul naţional, Timişul fiind total dezavantajat.
Astăzi afli cine le va controla averile oamenilor cu bani din Timișoara. Vezi apoi imagini cu șoferi care nu țin cont de culoarea roșie a semaforului.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, susţine că nu înţelege modul de gândire al Guvernului, care, recent, a anunţat investiţii de peste 103 milioane de euro în următorii doi ani, în infrastructura sportivă, însă a scos municipiul de pe Bega de pe listă. În schimb, Guvernul forţează construcţia unui campus sportiv la Cluj, acolo unde însă există o infrastructură sportivă bine pusă la punct.
Astăzi vezi imagini cu un taximetrist care lovește o mașina parcată, iar apoi fuge de la locul accidentului. Afli apoi cum încercau șefii IPJ Timiș și primarul din Recaș să distrugă psihic un polițist.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
9
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
5
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
17
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case