tion.ro Web analytics

Soarta Aeroportului Utilitar Timișoara, cunoscut drept Aerodromul Cioca, rămâne sub semnul întrebării, în condițiile în care Consiliul Județean Timiș nu dispune, în prezent, de fonduri pentru o investiție majoră în zonă. După această relatare, Iulian Lascu, co-proprietar al Banat Aviation Training, ne-a transmis că respinge ideea potrivit căreia activitatea desfășurată pe aerodromul din Calea Torontalului ar fi una marginală.

Eveniment

Ger năprasnic în Banat: până la -18,5°C, cea mai rece noapte a iernii
Gerul a pus stăpânire pe Banat în noaptea trecută, când au fost înregistrate cele mai scăzute temperaturi din această iarnă, cu minime care au coborât local până la -18,5°C, iar meteorologii avertizează că frigul persistă și în această noapte, chiar dacă valorile nu vor mai atinge aceleași extreme.

Ştiri din Timiș

FOTO. Acțiunile de deszăpezire au continuat și vineri dimineață. Au fost scoși pe teren și deținuți
Primăria Timișoara a continuat deszăpezirea și în noaptea de joi spre vineri, după ninsorile de 16 cm care au blocat orașul cu 24 de ore în urmă. Pe străzi au acționat 350 de angajați, 20 de utilaje și, suplimentar, 20 de persoane private de libertate, fiind împrăștiate 90 de tone de material antiderapant.

Sănătate

Cum vă puteți programa pentru analize medicale gratuite la Spitalul Municipal Timișoara
Analizele medicale au un rol esențial în stabilirea diagnosticului și în monitorizarea stării de sănătate, fiind necesare pentru identificarea infecțiilor, inflamațiilor sau a altor dezechilibre din organism. Acestea pot fi realizate corect doar prin investigații de laborator.

Mapamond

NASA pregătește o revenire medicală de urgență de pe Stația Spațială Internațională, o premieră în istoria stației
NASA analizează lansarea mai devreme a unei noi misiuni pentru a înlocui echipajul de pe Stația Spațială Internațională, din cauza unei probleme medicale grave a unui astronaut, stabilă, dar imposibil de tratat la bord.

Mapamond

Trump amenință cu atacuri terestre împotriva cartelurilor și provoacă un nou val de tensiuni în America Latină
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că va extinde lupta împotriva cartelurilor de droguri prin atacuri „terestre” și a cerut Mexicului cooperare militară, propunere respinsă de președinta Claudia Sheinbaum. Declarațiile au generat tensiuni regionale și critici internaționale. 2

Capitală Culturală

Tururi ghidate gratuite la Muzeul Național al Banatului, de Ziua Culturii Naționale
Muzeul Național al Banatului marchează Ziua Culturii Naționale printr-un gest de apropiere față de patrimoniu. Astfel, oferă publicului tururi ghidate gratuite joi, 15 ianuarie.

România

Scandal în aer: Președintele Dan publică înregistrarea escortei elvețiene. Gestul de apreciere, contestat
Președintele Nicușor Dan a publicat o înregistrare în care se aude că avionul său Spartan urma să fie escortat de avioane elvețiene F-18 „în semn de apreciere” pentru sprijinul României la Crans-Montana”. Ministerul Apărării elvețian a spus însă că escorta a fost o misiune de rutină, iar Nicușor Dan a criticat dezinformarea presei. 7

Ştiri din Timiș

Vasile Rosca preia funcția de director al locației ContiTech din Timișoara
ContiTech anunță numirea lui Vasile Roșca în funcția de director al fabricii din Timișoara. El îl înlocuiește în funcție pe Ernesto Flores, care a ocupat această poziție timp de trei ani și care își continuă activitatea în noul rol de Head of Operations Cluster EMEA East BA OESL la noul centru Technology Excellence Center Eastern Europe, tot în cadrul companiei din Timișoara.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici