Timp de 20 de ani, Asociația Femeilor Antreprenor din România a creat și dezvoltat unul dintre cele mai importante evenimente caritabile din Timișoara. Vineri, Balul Speranței a ajuns la ediția a 20-a, una cu totul specială, în cadrul căreia au fost premiați toți cei care de-a lungul anilor și-au deschis sufletul și buzunarul pentru cauzele propuse de organizația femeilor de afaceri.
Studenții de la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor au avut parte de o seară plină de muzică, magie și voie bună, miercuri, la Balul Bobocilor al facultății. Alături de petrecăreți s-au aflat și cele mai frumoase boboace, iar opt dintre acestea au participat la concursul de „Miss”. Fetele au pregătit diferite momente artistice, iar atmosfera a fost întreținută, până târziu, de DJ Sava, DJ Stafie și Raluka.
Elevii de la Liceul „Grigore Moisil" anunţă că organizează în acest sfârşit de săptămână cel mai tare bal pe care l-a văzut Timişoara în ultima vreme. Invitaţi speciali la chef sunt cei de la Paraziţii.
Sâmbătă seara, Clubul Rotary Cetate Timişoara a organizat deja tradiţionalul bal anual. Rotarienii s-au simtit bine, dar au şi strâns bani pentru a continua acţiunea de binefacere demarată anul trecut, de dotare a mai multor şcoli din mediul rural timişean cu spaţii sanitare de calitate. Preşedintele în exerciţiu al Clubului, Ilie Truţ, spune că anul viitor se va reuşi dotarea cu toalete şi apă curentă a cel puţin şapte – opt noi şcoli de la sat.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
21
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.