Mirel Magop a plecat din Cârțișoara, satul natal al „dacului coborât de pe columnă", într-o călătorie de 1.800 de kilometri. Pentru a le reaminti românilor că a existat un Badea Cârțan, tâmplarul din Vatra Dornei străbate distanța până în capitala Italiei pe jos, în opinci și cu desaga în spinare, iar noaptea doarme acoperit cu un cojoc din lână.
Piaţa Badea Cârţan s-a mutat în Traian. Unii pieţari se declară mulţumiţi de noul vad, în timp ce alţii acuză municipalitatea că le distruge afacerile.
Comercianţii din Badea Cârţan se vor muta în Piaţa Traian, de la începutul lunii august şi până în noiembrie. Mutarea este necesară, deoarece Piaţa Badea Cârţan va intra într-un proces de renovare, costurile lucrărilor ridicându-se la peste un milion de lei.
Zeci de politisti au descins, vineri dimineaţa, în Piaţa Badea Cârţan din Timișoara, în cadrul unei acţiuni de amploare, care vizează depistarea comercianţilor care practică evaziunea fiscală.
Mulţi timişoreni care locuiesc în zona Pieţei Badea Cârţan se plâng că nu mai suportă zgomotul, aglomeraţia şi mizeria. Unii ar dori chiar desfiinţarea pieţei sau măcar ca autorităţile să facă ordine în zonă. Arhitectul-şef al oraşului Timisoara, Sorin Ciurariu, spune că ar putea fi luată în discuţie o reconfigurare a acestei pieţe.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.