„Examenul maturităţii” le-a dat mari bătăi de cap unora dintre liceenii din Timiş. Puţin peste jumătate, aproximativ 56%, au reuşit să promoveze Bacalaureatul. În judeţul Timiş nimeni nu a reuşit performanţa de o obţine media 10, dar au fost trei candidaţi cu medii peste 9,90.
Vineri are loc ultima probă la Bacalaureat. Este vorba despre proba la alegere a profilului şi specializării. În Timiş, 4.552 de candidaţi s-au înscris la această probă.
Candidaţii dau piept miercuri cu o nouă probă a examenului de Bacalaureat. Dacă marți a fost rândul examenului de limba maternă, iar luni liceenii au dat examenul la Română, miercuri elevii vor da examenul la proba scrisă a profilului.
Luni, în județul Timiş, patru elevi au fost eliminaţi din examenul de Bacalaureat, la prima probă scrisă, cea de Limba şi Literatura Română. O elevă din Deta a fost prinsă cu căști, în timp ce alți trei elevi aveau asupra lor telefoane mobile.
Examenul de Bacalaureat va fi supravegheat atent de jandarmii din Timișoara. Oamenii de ordine au fost trimiși la centrele de examinare și corectarea a lucrărilor din orașul de pe Bega.
Eveniment
Accident rutier la intrarea în Remetea Mare, miercuri seara, după ce un șofer a escaladat sensul giratoriu. O pasageră de 58 de ani a fost rănită. Polițiștii au deschis un dosar penal.
1
Sănătate
Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara tratează în prezent 17 persoane vârstnice provenite din căminele de bătrâni din Lenauheim și Cenad, aflate recent în atenția autorităților. Pacienții au fost diagnosticați cu scabie generalizată, o afecțiune contagioasă care necesită tratament specializat, igienă strictă și monitorizare medicală atentă.
Capitală Culturală
Festivalul de iarnă Lights of the Village, organizat la Muzeul Satului Bănățean de Consiliul Județean Timiș, în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, se apropie de finalul ediției 2025, cu un program artistic variat și activități dedicate întregii familii.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Ești în căutarea echilibrului între natură și știință, între tradiție și inovare? Aici intervine Enigma Plant - un brand care, de peste două decenii, îmbină rădăcinile naturiste cu standarde moderne de calitate.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Avatar: Fire and Ash”, cel de-al treilea film din celebra franciză „Avatar”, care continuă povestea începută de James Cameron în 2009 și extinsă în „Avatar: The Way of Water”.
Ştiri din Timiș
Obiceiuri de odinioară au fost prezentate, vineri, la Timișoara de Alaiul colindătorilor. Dubași, colindători, fanfară, „capre” și copii au adus bucuria și tradițiile de Crăciun.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. În sezonul rece, confortul termic devine o prioritate, iar alegerea unui dispozitiv potrivit este esențială. Aeroterma aer cald este una dintre cele mai populare soluții pentru încălzirea rapidă a spațiilor mici sau medii.
Lugoj
Aproximativ 100 de copii cu nevoi speciale din zonele rurale aflate în apropierea municipiului Lugoj vor putea fi cazați, începând din luna februarie, în noul internat al Centrului pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca”.