Cea de-a şaptea ediţie a festivalului care aduce din toate colţurile lumiii cei mai importanţi arişti din world music, Plai, se va desfăşura între 14 şi 16 septembrie la Timişoara, iar alături de Patrice şi Fatoumata Diawara, organizatorii au mai dezvăluit un nume care va fi headliner-ul zilei de duminică: Aziza Mustafa Zadeh.
Eveniment
O fotografie distribuită online, prezentată ca fiind dovada unei acțiuni de monitorizare a traficului rutier în Timiș, a fost infirmată sâmbătă seara de polițiști. IPJ Timiș transmite că imaginea nu are legătură cu activitatea polițiștilor rutieri timișeni și îi îndeamnă pe cetățeni să verifice informațiile înainte de a le distribui.
România
Din 15 septembrie, intră în vigoare noile reguli de repartizare a dosarelor în instanțe. CSM introduce limite de lucru pentru magistrați, iar dosarele care depășesc capacitatea zilnică vor ajunge pe o listă de așteptare. Cauzele urgente vor avea prioritate. Măsura vine în contextul unui deficit de peste 850 de judecători și al unui volum foarte mare de dosare.
1
România
O dronă s-a prăbușit sâmbătă într-un lan de porumb din Botoșenița Mare, județul Suceava, după ce a traversat spațiile aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova. Impactul a provocat un incendiu de mici dimensiuni și a format o cavitate de aproximativ un metru. Nu au fost înregistrate victime, iar autoritățile au izolat zona pentru verificări.
Ştiri din Timiș
Schimbul de replici dintre Alfred Simonis și Dominic Fritz continuă. La scurt timp după ce primarul Timișoarei a afirmat că miza demersului parlamentar este îndepărtarea sa din funcție, președintele Consiliului Județean Timiș îl acuză că încearcă să mute atenția de la problemele sale juridice către o dispută politică și îi cere public explicații în legătură cu situația de conflict de interese.
2
Ştiri din Timiș
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a reacționat dur, sâmbătă, la declarațiile președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, în disputa privind modificările legislative care îl vizează. Edilul susține că miza demersului parlamentar este îndepărtarea sa din funcție, în ciuda votului primit din partea timișorenilor la alegerile locale.
5
Lugoj
Vești importante pentru șoferii și pietonii din Lugoj. Splaiul Tinereții intră într-un amplu proces de modernizare, iar circulația rutieră și pietonală va fi închisă temporar pe un tronson important. Restricțiile intră în vigoare din 14 septembrie și sunt valabile până la 31 decembrie 2026.
Ştiri din Timiș
O familie cu doi copii din satul Cruceni, comuna Foeni, are nevoie de ajutor după ce un incendiu a distrus, vineri, o parte importantă a locuinței. Acoperișul casei, o anexă și o mare parte din mansardă au fost afectate de flăcări, iar autoritățile locale fac acum apel la solidaritatea comunității pentru ca familia să își poată reface locuința.
Mapamond
Un băiat de 15 ani a fost salvat după ce a supraviețuit aproximativ două zile pe o barcă răsturnată în apele reci ale Mării Bering. Fratele și vărul său au murit în naufragiu, iar adolescentul a fost găsit de un vas de pescuit.