Ultimele conversații dintre cei doi piloți ai avionului Germanwings prăbușit în Alpii francezi au fost publicate de cotidianul german Bild. Potrivit înregistrării, ultimele cuvinte pe care pilotul i le-a adresat copilotului Andreas Lubitz au fost "Deschide nenorocita asta de uşă!", după ce a încercat să o spargă cu toporul.
Ministerul român de Externe a anunțat, luni, că, în urma verificărilor efectuate în evidenţele informatizate ale MAE şi MAI a numelor aflate pe listele de pasageri de la bordul avionului Air Algérie, care s-a prăbușit în urmă cu o săptămână, nu a fost identificat niciun român. Acest lucru a fost confirmat și de către celulele de criză din Franţa, Algeria şi Burkina Faso.
Reprezentanții mai multor state occidentale au îndemnat Rusia să faciliteze accesul la locul prăbuşirii avionului malaysian, în estul Ucrainei.  Aceștia consideră inadmisibilă actuala situaţie. Duminică, liderii separatişti din Doneţk au anunțat că sunt dispuși să garanteze securitatea experţilor internaţionali la locul prăbuşirii dacă Administraţia de la Kiev va accepta un armistiţiu.
Zeci de observatori internaționali au deschis o anchetă privind doborârea avionului malaysian în estul Ucrainei. Reprezentanţii grupului de contact (Ucraina, Rusia, OSCE) au ajuns la un acord cu separatiştii proruşi pentru instituirea unei zone de securitate la locul prăbuşirii aeronavei. Guvernul ucrainean acuză insurgenţii proruşi că încearcă să distrugă probele de la fața locului.

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 10

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.