Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu de caniculă pentru județul Timiș, valabilă pentru luni și marți. Potrivit reprezentanților Administrației Naționale de Meteorologie, se vor înregistra temperaturi maxime de până la 39 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Utile
Începând de luni, 3 august, Societatea de Transport Public Timișoara modifică circulația mai multor linii de tramvai și autobuz. Schimbările sunt cauzate de reluarea lucrărilor la Pasajul Solventul și de închiderea circulației tramvaielor prin Piața Traian, restricții care vor rămâne în vigoare până la sfârșitul anului.
Ştiri din Timiș
Unul dintre cele mai importante proiecte din comuna Moșnița Nouă se apropie de final. Lucrările de construire a noului liceu, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), au fost încheiate, iar autoritățile parcurg în prezent ultimele proceduri administrative înainte de finalizarea investiției.
Eveniment
Polițiștii locali din Timișoara continuă acțiunile de identificare și preluare a cerșetorilor și persoanelor fără adăpost, fenomen care se intensifică în sezonul cald. De la începutul anului, sute de persoane au fost conduse către centrele sociale, iar autoritățile atrag atenția că oferirea de bani pe stradă nu face decât să întrețină acest fenomen.
Sănătate
Federația Sanitas a anunțat suspendarea grevei generale, începând de astăzi, 31 iulie, după ce Camera Deputaților a adoptat un amendament care permite deblocarea posturilor vacante din unitățile sanitare, iar proiectul noii legi a salarizării a fost amânat. Sindicaliștii spun însă că protestul nu încetează și că îl pot relua dacă revendicările nu vor fi soluționate.
Ştiri din Timiș
„Vor să ne fure copiii!” Cu această expresie și cu multă reticență a fost întâmpinată, în decembrie 2023, deschiderea Complexului de Servicii Sociale Kuncz, aflat în cel mai defavorizat cartier al Timișoarei. În scurt timp, însă, oamenii din zonă și-au dat seama că acolo copiii lor se pot spăla, se pot juca, își pot face temele și pot primi o masă caldă, iar părinții găsesc sprijin pentru probleme pe care ani la rând le-au dus singuri.
1
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși intră în postul Adormirii Maicii Domnului, una dintre cele mai importante perioade de pregătire duhovnicească din timpul anului bisericesc. Preotul iconom-stavrofor Horia Țâru explică semnificația postului și arată că acesta nu înseamnă doar înfrânare de la anumite alimente, ci și o schimbare a vieții sufletești.
Utile
Vineri, 31 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Vineri, 31 iulie, puteți merge la diverse evenimente organizate cu ocazia Zilei Timișoarei.