Scene de groază, joi dimineața, la ieșire din Recaș. Două persoane și-au pierdut viața după ce mașina în care se aflau a intrat într-un autotren pe drumul național care leagă Timișoara de Lugoj. În urma impactului, victimele au fost proiectate prin parbriz, una dintre ele fiind decapitată. Circulația pe șoseaua Timișoara - Lugoj este complet blocată.
Incendiu puternic, vineri dimineață, pe autostrada Timișoara-Arad. Remorca unui autotren a fost cuprinsă de flăcări, în mers, în apropiere de Orțișoara.
Azi vei vedea imagini de la un accident din apropiere de Timișoara. Un autotren s-a făcut zob în apropiere de Izvin. Vei vedea apoi ce au aflat polițiștii în timp ce îi audiau pe romii care au tâlhărit doi angajați ai RATT.
Accident de circulație, marți după-amiază, pe șoseaua care leagă Timișoara de Lugoj. Un autotren a încercat să evite coliziunea cu un alt autoturism și s-a oprit în semnul de intrare de la Herghelia Izvin, îngreunând circulația din zonă.
Incident neobişnuit în faţa Bastionului din Timişoara. Şoferul unui autotren care a realizat prea târziu că nu poate trece prin pasajul de la Bastion a întors autovehiculul, a dărâmat un stâlp de iluminat şi şi-a continuat drumul pe contrasens.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la expoziții sau la un spectacol.
România
Consilierul economic al președintelui Nicușor Dan anunță că România va dispune de capacități avansate de detectare în Marea Neagră până în 2027 pentru a-și proteja proiectul offshore de gaze, precum și alte infrastructuri.
1
Capitală Culturală
Un concert coral pe muzică de Brahms, un concert de flaut și o simfonie românească sunt propunerile Filarmonicii Banatul pentru auditoriul său în prima parte a lunii februarie 2026. Cele două concerte ale acestei săptămâni se desfășoară ub titlurile Dragoste și destin, respectiv Flight & Form.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului aduce în prim-plan, în luna februarie, o piesă de o valoare istorică și simbolică deosebită: un pistol balcanic cu cremene de tip Peć, datat din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Obiectul, păstrat în colecțiile muzeului, este o expresie elocventă a întâlnirii dintre meșteșugul local și universul tehnic și simbolic al lumii militare otomane din Balcani.
Cinema
Caravana comediei „În pielea mea” debutează pe 3 februarie cu proiecții speciale la Arad și Timișoara, în prezența regizorului Paul Decu și a actorilor Ioana State, George Tănase, Azaleea Necula și Alexandra Răduță. Filmul, o comedie despre un schimb de roluri între patru cupluri pe durata unui weekend, va intra în cinematografe din 10 februarie.
Ştiri din Timiș
Tragedia care a zguduit recent comunitatea din Cenei, unde un băiat de 15 ani a fost ucis de trei colegi de școală, a stârnit îngrijorare profundă în rândul autorităților și al părinților din județul Timiș. În acest context tensionat, primarul comunei Săcălaz, Dumitru Boboi, a anunțat măsuri concrete pentru prevenirea violenței în rândul minorilor și pentru creșterea siguranței în comunitate.
1
România
Consiliul Național al Elevilor (CNE) transmite un apel public legat de viitorul ministru al Educației, solicitând asumarea unor măsuri urgente pentru stabilizarea și reformarea sistemului educațional. Reprezentanții elevilor subliniază că educația traversează „una dintre cele mai tulburi perioade ale sale” și avertizează că politicile de austeritate și lipsa de dialog au afectat încrederea comunității educaționale.
Eveniment
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială și ai Serviciului Siguranță și Ordine Publică au desfășurat, în weekend, o amplă acțiune de control în unitățile de alimentație publică din Timișoara. Vizată a fost respectarea legislației privind consumul produselor din tutun.
6