Peste 50 de morminte de incineraţie vechi de peste 3000 de ani, vase de lut şi râşniţe de piatră folosite în ritualul funerar, sute de locuinţe din secolul XIII înainte de Christos. Sunt doar câteva dintre descoperirile de senzaţie făcute de echipa de arheologi condusă de prof.dr. Florin Draşovean pe tronsonul autostrăzii Lugoj – Deva.
Patru ani de lucrări, numeroase vizite ministeriale, amenințări cu rezilierea contractului și penalități de zeci de milioane de lei. Asta este pe scurt povestea celor 32,25 de kilometri de autostradă care leagă Arad de Timișoara. Deschisă circulației încă de la sfârșitul anului 2011, de fostul premier Emil Boc, autostrada nu este nici acum finalizată. Reporterii www.tion.ro au obținut de la conducerea CNADNR data la care lucrările vor fi, în sfârşit, finalizate.
Mult aşteptata anunţare a ofertei câştigătoare pentru cele trei tronsoane din autostrada Lugoj - Deva va avea loc în maxim câteva săptămâni. Informaţia a fost anunţată de ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, joi seara, la postul național de televiziune. De la Nădlac la Sibiu vom putea circula pe autostradă până la finalul anului viitor, a mai spus Şova.
Un șofer de 34 de ani din județul Ilfov le-a dat bătăi de cap polițiștilor de pe autostrada Timisoara-Lugoj. Bărbatul aflat în stare avansată de ebrietate a lovit ușor un parapet, apoi a oprit autotrenul pe banda a doua de mers și s-a pus să doarmă. Bărbatul a rămas fără permisul de conducere și s-a ales cu dosar penal.
Comisia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor a anunţat rezultatele în ancheta demarată în ceea ce priveşte excluderea uneia dintre ofertele lansate pentru stabilirea câştigătorului licitaţiei pentru construcţia tronsonului 2 al autostrăzii Timişoara - Lugoj. Societatea românească Selina a contestat rezultatul, iar Comisia a admis în parte contestaţia.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.
Eveniment
Sâmbătă a avut loc un accident pe strada Emil Zola din Timișoara, soldat cu două persoane rănite.
2
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate.
1
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.