Coșava a devenit „dealul plângerii” pentru șoferii care străbat vestul țării și vor să ajungă la urcarea pe autostrada A1 de la Holdea (județul Hunedoara) sau la Margina (județul Timiș). Este tronsonul din DN 68A unde ar fi trebuit să fie o autostradă, dar lucrările nici nu au început și nici nu se știe când se va întâmpla acest lucru. Reprezentanții DRDP Timișoara transmit că echipele sunt pe teren, pentru a efectua reparații.