După ce o bună perioadă la nodul de intrare şi ieşire pe autostrada A1 de la Giarmata a fost beznă la lăsarea serii, problema a fost remediată. La sesizarea tion.ro, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri a solicitat furnizorului de electricitate remedierea situaţiei, iar atunci când ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a vizitat autostrada, luminile ardeau la nodul respectiv.
Cele două firme distribuitoare de carburanţi, desemnate să se ocupe de amenajarea unor benzinării pe autostrada A1 în zona de vest a României, lucrează la punerea acestora în funcţiune. Reprezentanții Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România au decis ca acestea să fie de tip mobil, deci atunci când veţi alimenta o veţi face la un fel de containere, nu într-o benzinărie clasică.
Efectuarea unor lucrări va afecta circulaţia rutieră pe două drumuri principale. Este vorba de autostrada A1, tronsonul Arad – Nădlac, respectiv DN69, la ieşirea din Lugoj spre Deva.
Consiliul Judeţean Timiş caută cele mai bune soluţii pentru eliminarea traficului greu din Timişoara. În cadrul şedinţei de plen de miercuri, răspunzând unei interpelări lansate de un consilier judeţean, preşedintele instituţiei, Titu Bojin, a spus că se fac presiuni pentru continuarea lucrărilor la centura sud, dar se caută şi cea mai bună soluţie pentru facilitarea accesului la autostradă.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe spectacole, filme sau expoziții.
Ştiri din Timiș
Garda de Mediu Timiș avertizează că abandonarea, depozitarea ilegală și incendierea deșeurilor nu vor mai fi tolerate. Amenzile ajung până la 70.000 de lei, iar în cazuri grave se poate deschide dosar penal. Controalele vor fi intensificate în perioada următoare.
1
Cinema
Cinefilii din Timișoara sunt așteptați la Cinema Studio între 19 și 22 martie pentru ediția cu numărul 30 a Festivalului Filmului Francez. Cu o tradiție de trei decenii, festivalul s-a impus ca un reper esențial pentru iubitorii cinematografiei franceze.
Ştiri din Timiș
Într-o zi însorită și plină de energie, peste 450 de participanți, inclusiv numeroși copii, s-au adunat pentru a sărbători Holi – Festivalul Indian al Culorilor, la un eveniment organizat de Ambasada Indiei în România și Republica Moldova, în colaborare cu liderul comunității locale, Șef de Lucrări Dr. Nilima Rajpal Kundnani.
Eveniment
O explozie urmată de incendiu a provocat, astăzi, arsuri la față și mâini unui adolescent din Becicherecu Mic. Incidentul a avut loc la parterul unei locuințe cu trei niveluri, iar pompierii au intervenit să stingă incendiul.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Sezonul cald readuce în prim-plan bucuria meselor în aer liber, iar grătarul devine piesa centrală în jurul căreia se adună familia și prietenii.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara organizează pe 6 aprilie o nouă licitație pentru închirierea a 11 spații comerciale din mai multe cartiere. Contractele vor fi pe cinci ani, iar prețurile de pornire variază între 5,3 și 16,35 euro/mp.