Miercuri dimineață, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale-Compartimentul Furturi de Auto au depistat în flagrant patru tineri în timp încercau să fure un autoturism, pe strada Mihai Viteazul din Timișoara. Cei patru au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.
Campionatul judeţean de automobilism Timiş şi-a derulat duminică o nouă etapă. Organizatorii au organizat Marele Premiu al Timişoarei, acţiune care a atras un număr de 47 de piloţi. Câştigător a fost Zoltan Szorad.
Duminică, 28 aprilie, este programată o nouă etapă, a treia, din Campionatul de Automobilism Timiş. Evenimentul va avea loc sub titulatura de Marele Premiu al Municipiului Timişoara şi va începe de la ora 10, pe Calea Şagului, în parcarea Monlandys. Sâmbătă, 27 aprilie, maşinile participante la eveniment vor putea fi admirate de toţi fanii automobilismului în cadrul unei expoziţii demonstrative.
În judeţul Timiş va avea loc, vineri şi sâmbătă, 12 şi 13 aprilie, cea de-a doua etapă a Campionatului Naţional de Raliuri. Mihai Leu, organizatorul etapei, a anunţat miercuri la Timişoara că la eveniment vor participa 52 de echipaje care vor concura pentru clasament, plus nouă echipaje din Ungaria, în afara campionatului.
Timişul se menţine în topul naţional al vânzărilor de autoturisme. Totalul anului trecut arată că doar Clujul şi Bucureştiul au avut succes mai mare la comercializarea de autoturisme noi. În total au fost vândute 2662 de autoturisme noi.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș se află sâmbătă, 5 septembrie, sub două avertizări meteorologice de tip Cod Galben emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Prima vizează temperaturile deosebit de ridicate și disconfortul termic, iar cea de-a doua, valabilă de la prânz, anunță intensificări ale vântului și vijelii.
Ştiri din Timiș
Programul educațional Zilele Liceenilor, dedicat adolescenților și organizat în cadrul Festivalului One World Romania, ajunge pentru prima dată la Timișoara. Evenimentele vor avea loc între 30 septembrie și 2 octombrie, în mai multe cinematografe din oraș, iar înscrierile pentru clase și pentru Juriul Liceenilor sunt deja deschise.
Ştiri din Timiș
De peste 900 de ani, Ordinul Suveran de Malta își păstrează una dintre cele mai importante misiuni: să fie alături de oamenii bolnavi, săraci și vulnerabili. La Timișoara, această misiune a început în 1991 și continuă astăzi prin servicii sociale, îngrijire medicală, voluntariat și intervenții umanitare. În spatele cifrelor și al programelor se află însă oameni, care merg săptămânal în stradă. Ei duc mâncare și ceai cald, oferă îngrijire vârstnicilor și, uneori ajung să lege prietenii cu cei pe care societatea îi vede prea puțin.
Ştiri din Timiș
Lucrările de restaurare a Castelului Huniade din Timișoara continuă, iar constructorii lucrează acum la acoperiș, zidării și tâmplărie. În timpul intervențiilor au fost descoperite, printre altele, zidării din perioada otomană, iar acestea au dus la modificarea unor soluții prevăzute în proiect, conform reprezentanților Consiliul Județean Timiș.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții, spectacole și ateliere. Vedeți mai jos oferta culturală de astăzi.
Capitală Culturală
FOTO. Beta 2026 a început la Timișoara, în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic
Cea de-a șasea ediție Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara a început vineri, 4 septembrie, și poate fi vizitată până spre finalul lunii viitoare. Sub tema „In Practice – as opposed to ‘in theory’”, bienala reunește peste 40 de proiecte realizate de participanți din 15 țări, prezentate în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic.
România
Comisia Europeană analizează noua lege privind integritatea și amendamentul care prevede încetarea de drept a mandatelor unor aleși locali aflați în situația prevăzută de actul normativ, inclusiv primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Bruxellesul va evalua legea atât din perspectiva cerințelor Mecanismului de Redresare și Reziliență, cât și a compatibilității cu dreptul Uniunii Europene, înainte de a trage concluziile privind cererea de plată prin care România solicită 770 de milioane de euro.
12