tion.ro Web analytics

An excelent pentru tenisul feminin românesc. Avem 5
jucătoare în Top 100, iar în acest sezon
Alexandra Dulgheru a câştigat turneul de la
Varşovia la prima sa apariţie pe un tablou
principal, Monica Niculescu s-a impus în turneul de
dublu de la Budapesta, iar cea mai bine clasată
româncă Sorana Cârstea a atins sferturile
la Roland Garros.
FC Timişoara a arătat că poate face faţă în Europa, cantonamentul austriac fiind considerat o reuşită. Pregătiri serioase, acumulări fizice şi meciuri test utile. În ultimul meci, disputat miercuri, elevii lui Ioan Sabău au întâlnit Wigan Athletic, o echipă cu destule vedete internaţionale.
Se inspiră din experienţa austriacă. O delegaţie formată din oameni de afaceri şi conducători ai serviciilor deconcentrate şi administraţiei publice locale, condusă de preşedintele Camerei de Comerţ Timişoara, Georgică Cornu, şi de prefectul de Timiş, Mircea Băcală, a participat la o misiune economică de documentare şi schimb de bune practici europene în Austria şi Ungaria.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 5 februarie 2026, în Timișoara?
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.

Ştiri din Timiș

ATOP Timiș vrea structuri comunitare funcționale în toate localitățile și lansează o dezbatere amplă despre accesul copiilor la rețelele sociale
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online. 1

Capitală Culturală

Vernisajul expoziției „Meniérè” aduce culorile subconștientului la Kunsthalle Bega
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.

Capitală Culturală

Copiii și tinerii dau glas identității bănățene în concursul „Dor dă graiu bănățan”, la Timișoara
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.

Ştiri din Timiș

Music Bingo de Valentine’s Day la Timișoara: distracție cu scop caritabil pentru animăluțe
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.

Ştiri din Timiș

Aproape jumătate dintre elevii din Timiș nu au promovat simularea județeană la Bacalaureat. ISJ Timiș va lua măsuri
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere. 5

Ştiri din Timiș

Sărbătoarea Fărșang aduce tradițiile bănățene în prim-plan la Dudeștii Vechi
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.

Ştiri din Timiș

Au început lucrările pe DJ 691, drumul care leagă Autostrada A1 de județul Arad
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici