tion.ro Web analytics

Primarul Dominic Fritz a anunțat încă de la începutul lunii august că primăria urmează să desființeze câteva zeci de posturi, majoritatea ocupate, pentru a reduce din cheltuieli. Marți, 23 septembrie, consilierii locali au și aprobat proiectul. A fost prezent și liderul sindical Tiberiu Negrei, astfel că ședința nu a putut scăpa fără puțin scandal.
Primăria Timișoara vrea să aprobe o organigramă prin care să desființeze 43 de posturi, dintre care 32 sunt ocupate. În cadrul dezbaterii organizate pe tema inițiativei, au participat doar reprezentanții celor două sindicate din primărie. Unul a venit cu întrebări, celălalt cu critici și nemulțumiri.
Europa este pe cale sa se transforme intr-un imperiu german, un sistem in care zona euro ar adanci divergentele dintre statele creditor si cele debitor, in timp ce tarile de la periferie ar fi permanent in depresiune economica, considera miliardarul George Soros.
Eforturile disperate ale liderilor europeni, de a salva zona euro si a implementa moneda unica in toate tarile din Uniune, fac ca intreaga constructie sa semene tot mai mult cu Turnul Babel din Biblie - un proiect ambitios dar artificial si total lipsit de realism pentru ca rezidentii sai nu vorbesc aceeasi limba economica si politica.
Noul guvern de coalitie din Grecia, condus de conservatorul Antonis Samaras, vrea o amanare de "cel putin doi ani" pentru aplicarea planului de austeritate impus de creditorii internationali majori, UE si FMI, potrivit unui document oficial publicat sambata.

Eveniment

Incendiu la o afumătoare din Mașloc, stins la timp de pompieri
O anexă gospodărească folosită ca afumătoare a fost cuprinsă de flăcări în comuna Mașloc. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit extinderea incendiului, fără a produce victime.

Eveniment

Incendiu matinal la Șemlacu Mare. O cameră a fost cuprinsă de flăcări, iar pompierii au intervenit rapid
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață într-o locuință din Șemlacu Mare, unde flăcările au cuprins o încăpere de aproximativ 20 de metri pătrați, fără a provoca victime.

Ştiri din Timiș

Concordat vs. insolvență. Există prevenție și pentru companii?
Magda Budacă este avocat și practician în insolvență, domenii în care are o experiență de peste 15 ani. Ca avocat, o recomandă expertiza în drept fiscal și comercial, iar ca practician în insolvență, în primul rând, expertiza pe reorganizările judiciare. A început în 2008, cu o fabrică de încălțăminte, pe care a reușit să o redreseze și reintegreze în piață.

Horoscop

Lună Plină în Gemeni, în 5 decembrie
Un moment al adevărurilor rostite, al revelațiilor mentale și al clarității care vine odată cu cuvântul.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 5 decembrie
Vineri, 5 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 5 decembrie 2025, în Timișoara?
Vineri puteți merge la mai multe spectacole, filme și petreceri.

România

Nicușor Dan a trimis la reexaminare legea privind combaterea extremismului
Legea privind combaterea extremismului a fost trimisă la reexaminare de către președintele Nicușor Dan, acesta apreciind că actuala formă a actului normativ ar putea duce la amplificarea tensiunilor, scrie Agerpres.

Ştiri din Timiș

CJ Timiș și Eco Serv blochează predarea activității de tratare a levigatului și solicită oprirea ilegală a unei activități critice pentru protecția mediului
RETIM Ecologic Service S.A. informează publicul și autoritățile că procedura de predare a activității de tratare a levigatului de la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase (DDN) Ghizela, organizată astăzi la solicitarea operatorului, nu a putut fi finalizată din cauza refuzului Consiliului Județean (CJ) Timiș de a primi instalațiile în condițiile legale în care acestea trebuie predate: funcționale și în operare continuă.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici