Marți, 6 mai, la o săptămână după ce a acuzat IȘJ Timiș că întârzie mutarea elevilor de la „Aslan”, viceprimarul Ruben Lațcău s-a întâlnit cu inspectorul școlar general de Timiș, Aura Danielescu. Propunerile primăriei au fost refuzate, dar ar avea IȘJ o variantă, însă încă nu a fost stabilit nimic concret.
Viceprimarul Ruben Lațcău susține că lipsa unei decizii din partea Inspectoratul Școlar Județean Timiș cu privire la mutarea temporară a elevilor de la Colegiul Național „Ana Aslan” face ca primăria să riște să piardă fondurile din PNRR aferente investiției. În replică, inspectorul școlar general Aura Danielescu susține că deja a fost programată o întâlnire, iar un răspuns mai rapid nu era posibil. UPDATE. Completări din partea IȘJ Timiș
Aura Danielescu, consilier județean, a fost implicată într-un accident pe un drum județean și spune că a fost la un pas să-și piardă viața în urmă cu câteva luni. Aceasta a cerut Consiliului Județean Timiș să ia măsuri pentru drumul care leagă satul Seceani de comuna Fibiș. Lucrările nu sunt executate cum trebuie, astfel că administrația județeană refuză să facă recepția.
Aura Danielescu s-a întors la conducerea Inspectoratului Școlar Timiș în luna martie a acestui an. Despre noul mandat, Aura Danielescu spune că este o nouă șansă pe care și-o acordă ei și sistemului de învățământ local. Cum arată noul an școlar în Timiș și care sunt plusurile și minusurile, Aura Danielescu le-a punctat într-un interviu pentru Tion și Agenda.

Ştiri din Timiș

Miniștri de Externe din 16 țări europene, invitați în noiembrie la Timișoara, în paralel cu forumul primăriei
Timișoara va găzdui, în 5 și 6 noiembrie, reuniunea miniștrilor de externe din cele 16 state membre ale Inițiativei Central Europene, organizată de Ministerul Afacerilor Externe. Evenimentul va avea loc în paralel cu prima ediție a Forumului Timișoara pentru Valori Europene și va marca încheierea mandatului României la conducerea organizației.

Ştiri din Timiș

Timișoara, pe locul 4 în topul celor mai atractive orașe din România, sub Brașov, Cluj și Constanța
Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV) plasează Timișoara pe locul 4 în noul Index de Atractivitate Urbană, cu o poziție mai sus față de 2024. Orașul a depășit Oradea și Sibiu, însă a fost întrecut de Constanța, care a intrat în premieră pe podiumul celor mai atractive municipii din România. 3

Ştiri din Timiș

Ambulanță performantă și o mașină de tratament, donate din acțiuni caritabile pentru Clinica OncoHelp
Printr-un proiect caritabil, Clinica OncoHelp va primi două mașini speciale și pline de dotări de intervenții medicale.

Ştiri sportive

CM2026 – ZIUA 7: Portugalia dezamăgește. Dramatism și spectacol în celelalte meciuri ale zilei
După ce toate cele 48 de echipe au disputat câte un meci la Cupa Mondială 2026, prima etapă s-a încheiat cu surprize și partide spectaculoase. Portugalia a remizat neașteptat cu RD Congo, Anglia a învins Croația într-un meci cu șase goluri, Ghana a câștigat în prelungiri, iar Columbia a debutat cu o victorie mai grea decât era de așteptat. 1

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 18 iunie
Joi, 18 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Mapamond

SUA și Iranul au semnat o înțelegere. Piețele petroliere au reacționat pozitiv
Donald Trump și președintele Iranului au semnat înțelegerea care impune imediat încetarea conflictului și deschide o perioadă de până la 60 de zile pentru negocierea unui acord final privind programul nuclear iranian. 2

Eveniment

FOTO. Amendă de 15.000 de lei după abandonarea unor deșeuri textile pe un teren din Freidorf. Reclamația a venit de la un cititor Tion
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au identificat și sancționat o persoană care a predat deșeuri unui operator neautorizat, acestea fiind ulterior abandonate pe un teren viran din cartierul Freidorf, în prelungirea străzii Constantin Silvestri. 1

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 18 iunie 2026, în Timișoara?
Joi, 18 iunie, puteți merge la un recital de flaut, pian și percuție, la spectacole de teatru, la proiecții de film sau la diverse expoziții.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici