Pregătirile pentru noua ediție a Timișoara Gospel Project sunt în toi, iar cei care sunt curioși să-și încerce talentul de coriști vor avea ocazia să facă acest lucru, la început de aprilie. Astfel, doritorii sunt invitați să ia parte la una dintre repetițiile pentru eveniment. Indiferent că au experiență muzicală sau nu, timișorenii pot petrece o zi întreagă în compania unor artiști desăvârșiți.