Dacă aveţi plăcerea plecării într-un concediu în străinătate v-aţi pus, desigur, problema modului în care efectuaţi plăţile. Dacă plecați într-o zonă civilizată, cu infrastructură bancară dezvoltată, atunci cea mai bună soluţie este cardul, spun cei de la MasterCard, în detrimentul schimbului valutar. Desigur, dacă sunteţi în deşert e greu de crezut că vreun beduin va accepta cărticica de plastic ca și mijloc de plată.
O șoferiță a tras o sperietură zdravănă, joi după-amiază, când a încercat să plece dintr-o parcare de pe strada Republicii din Timișoara. În loc să dea cu spatele, a dat cu fața și s-a oprit în ATM-un unei bănci din zonă. Întreaga întâmplare a fost surprinsă de un cititor www.tion.ro, care a trimis pozele pe adresa redacției.
Numarul cardurilor valide este mai mic decat cel al romanilor, arata datele BNR, multi dintre conationalii nostri nu folosesc asemenea instrumente de plata! La finele anului trecut, erau in circulatie circa 13,3 milioane de carduri. Retragerile de numerar de la bancomate au totalizat, in aceeasi perioada, peste 25 de miliarde de lei.
Toropit de căldură şi ameţit de alcool, un bărbat a fost protagonistul unei întâmplări hazlii, în noaptea de miercuri spre joi, la Timişoara. Acesta a intrat în sediul unei bănci de pe strada Simion Bărnuţiu, să scoată nişte bani. Şi-a îndeplinit misiunea, dar în clipa următoare a căzut într-un somn adânc. Nici măcar poliţiştii sosiţi la faţa locului nu au reuşit să îl trezească.

Eveniment

Bărbat găsit mort în Cimitirul Eroilor. S-ar fi sinucis
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.

Ştiri din Timiș

VIDEO. „Ne apucăm imediat de treabă”. Noul premier Luca Niculescu și miniștrii săi au depus jurământul
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”. 2

Capitală Culturală

Femicidul, transformat în teatru la Timișoara. O tânără actriță aduce pe scenă o crimă care a marcat comunitatea
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.

Ştiri din Timiș

„Sperăm ca în 2-3 ani să avem un nou drum pe care să ieșim din Timișoara”. Parteneriat între primărie și CNAIR
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului. 4

Ştiri din Timiș

FOTO. Delegație internațională, cu reprezentanți ai Băncii Mondiale și SUA, pentru noul Spital Municipal din Timișoara
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor. 2

România

Guvernul Niculescu a primit votul de încredere al parlamentului. Criza guvernamentală se încheie
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare. 8

Ştiri din Timiș

REGINA MARIA inaugurează prima clinică de recuperare medicală Kinetic din Timișoara, în urma unei investiții de 1,3 milioane de euro
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.

Ştiri din Timiș

Peste 5 milioane de euro pentru noul sediu al Primăriei Giroc. Unde va fi construită clădirea
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro. 4