Aproape 14 milioane de lei ar urma să coste reabilitarea Secției ATI de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara. Vorbim despre o investiție uriașă care va schimba complet secția de terapie intensivă și care va fi făcută, conform primăriei, din bugetul local. Lucrările ar trebui să fie gata în 18 luni, dar mai durează până la șantierul propriu-zis.
Până să fie internați în spitale, bolnavii de Covid-19 în stare gravă așteaptă cu orele în ambulanțe sau în UPU. Chiar și două ore au stat șoferii de ambulanță cu pacienți în curtea spitalelor, ca să-i predea la evaluare, la început de săptămână. E plin și la unitățile de primiri urgențe, înainte de ATI.
Pandemia de coronavirus a scos la iveală o problemă imensă și la Timișoara: lipsa paturilor ATI din spitale. Reprezentanții Spitalului Județean au depus un proiect pe fonduri europene, pentru un spital modular, a cărei construcție este estimată la 3 milioane de euro. Au dat însă de altă problemă: terenul.
De câteva săptămâni, județul Timiș se află în topul noilor infectări cu coronavirus, fiind depășit doar de orașul București. Sunt descoperite tot mai multe cazuri, bolnavii ajung mai târziu la spital și în stare mai gravă. Paturile sunt pline, și nu numai la ATI, unde a fost crescut numărul locurilor în ultimele luni.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 1

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 1

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.