Ateliere de creat fluturi, de pictură pe obraji, modelaj, happening-uri, muzică medievală, concurs de desene pe asfalt şi întâlnirea cu un clovn sunt doar câteva dintre acţiunile cuprinse în programul plin de fantezie al Festivalului Copiilor. Evenimentul se va desfăşura la Timişoara în 11-12 iunie şi este organizat de Fundaţia Culturală First.
Zeci de prieteni, confraţi de breaslă, discipoli şi admiratori au trecut, joi, pragul atelierului din centrul oraşului Timişoara al artistei Suzana Fântânariu, care a ales să-şi sărbătorească într-un fel inedit, dar după chipul şi firea sa, ziua de naştere.
Ilustra graficiană Suzana Fântânariu a decis să-şi sărbătorească într-un mod inedit ziua de naştere. Artista va lucra, vreme de 12 ore, în atelierul în care şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului din ultimii 22 de ani. O zi în care toţi cei care-i sunt prieteni, îi admiră opera sau sunt curioşi să o întâlnească, sunt bineveniţi să treacă pragul atelierului ei.
Mai multe dispozitive pentru confecţionat muniţie şi reparat arme au fost ridicate de poliţişti de la domiciliul unui timişorean. Poliţiştii au ridicat 12 arme, muniţia şi celelalte dispozitive descoperite, iar bărbatul va fi cercetat penal.
Lângă apă şi vaporaşe, va avea loc în weekend-ul viitor un nou eveniment sub brand-ul creativ Cloud Factory la Timişoara. Dacă nu în crengile copacilor de pe malul Begăi, în mod sigur sub umbra lor vor „răsări” cercei, păpuşi şi săpunuri colorate, dezvăluie membrii asociaţiei de handmade din urbe.
Transportul public din Timișoara va circula după un program și trasee modificate sâmbătă, când centrul orașului găzduiește evenimentele „Străzi pentru comunitate”. STPT deviază mai multe linii, inclusiv vaporașele vor fi suspendate temporar pe un sector al Begăi.
Sorin Grindeanu contestă rapid desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier și îl acuză că nu apără interesele României. Liderul PSD spune că partidul va decide luni dacă va vota viitorul guvern.
Nicușor Dan îl indică pe Siegfried Mureșan drept prima sa opțiune pentru funcția de premier, după consultările de joi de la Cotroceni. Europarlamentarul a cerut însă timp de gândire, astfel că decretul de desemnare nu a fost încă publicat. UPDATE. Mureșan a avut nevoie de doar 5 minute de gândire
Un bărbat de 51 de ani a fost prins de polițiști, în noaptea de 17 septembrie, în timp ce conducea prin Ianova fără permis, fără plăcuțe de înmatriculare și după ce consumase alcool. Aparatul alcooltest a indicat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au arătat că nu era la prima abatere.
Escrocii își schimbă metodele, iar telefonul a devenit una dintre principalele arme folosite pentru a-i păcăli pe români. În prima jumătate a anului 2026, 42% dintre incidentele de fraudă raportate către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) au fost de tip „vishing” – înșelătorii realizate prin apeluri telefonice.
ADVERTORIAL. Lucrul cu motocoasa presupune mai mult decât alegerea unui utilaj suficient de puternic pentru vegetația pe care vrei să o tai. Greutatea echipamentului, modul în care aceasta este distribuită pe corp și libertatea de mișcare pot influența considerabil confortul în timpul utilizării, mai ales atunci când lucrezi pe suprafețe mari sau pentru perioade îndelungate. Un ham pentru motocoasă nu este doar un accesoriu care susține utilajul, ci o componentă importantă pentru echilibru, stabilitate și reducerea presiunii exercitate asupra brațelor și spatelui.
Un bărbat de 23 de ani este cercetat de DIICOT și de polițiștii BCCO Timișoara pentru pornografie infantilă.
1
CJ Timiș a lansat licitația pentru modernizarea DJ 595D, drumul de peste 12 kilometri dintre Moșnița Veche, Urseni și Giroc. Investiția de până la 144 de milioane de lei include 10 sensuri giratorii, piste de biciclete, trotuare și un nou punct de legătură cu Centura de Sud.