Pentru al treilea an consecutiv, Institutul francez si Galeria Jecza invită un artist să realizeze o operă din deşeuri de cauciuc si materiale derivate. Artistul care a acceptat provocarea anul acesta este tânărul József Kolumban Antal, din Odorheiu Secuiesc, absolvent al secţiei Sculptură a Facultăţii de Arte si Design din Timisoara, care s-a remarcat în cadrul proiectului Juventus al Fundaţiei Triade.
Bucuria de a crea, de a desena, de a inventa, de a fi original se poate manifesta oriunde, oricând. Iar întâlnirile intermediate, în ultimele zile, în Timişoara de către Arta în nori au dovedit-o din plin. Cei mai bucuroşi au fost copiii.
Injecţiile, perfuziile, operaţiile nu sunt singura formă de tratament a cancerului. Doamnele din cadrul Grupului de suport Violeta al persoanelor diagnosticate cu cancer la sân vor prezenta timişorenilor culori care vindecă. Marţi, 4 decembrie, ora 18, la CRAFT.
Cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Street Art va avea loc în săptămâna 9-13 septembrie, la Timişoara.
O fostă alimentară din centrul Timişoarei, sursă zilnică de cornuri şi iaurt pentru vânzătoarele şi angajaţii birourilor din zonă, serveşte, începând de astăzi, cultură. Primăria a inaugurat noul spaţiu expoziţional din Piaţa Victoriei cu o expoziţie a distinsei pictoriţe Daniela Orăviţanu.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
1
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
5
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
5