Descinderi, luni dimineaţa, la mai multe adrese din judeţul Timiş, pentru reţinerea mai multor persoane care confecţionau arme artizanal, pentru braconaj. La acţiune participă zeci de poliţişti de la trupele speciale, precum şi de la Serviciul Arme, Explozibili şi Substanţe Toxice din cadrul IPJ Timiş.
Operaţiune de amploare în această dimineaţă a poliţiştilor de la Crimă Organizată şi a procurorilor DIICOT. În Lugoj şi în alte localităţi din împrejurimi, oamenii legii au descins în 15 locuinţe ale unor tineri, suspectaţi că vindeau şi confecţionau arme artizanale pentru braconaj.