Vestigii spectaculoase au ieșit la iveală pe strada Lucian Blaga. Arheologii au descoperit o întreagă stradă turcească de secol XVII, casă lângă casă, care se întinde în același plan cu al străzii de astăzi. Cercetarea de aici se apropie de final, iar urmele trecutului vor fi, din nou, îngropate și ascunse privirilor pentru ani și ani.
Descoperiri impresionante în Piața Unirii: arheologii au ”surprins” exact momentul asediului prințului Eugeniu de Savoya asupra Cetății. Echipa coordonată de dr. Alexandru Szentmiklosi a adus la lumină fortificația turcească a Timișoarei, descoperind, la o adâncime de 3,40 de metri, un nivel de cenușă cu resturi de împletituri din nuiele, urme palpabile ale atacurilor austriecilor asupra orașului.
Șase orașe sub urbea de astăzi au descoperit arheologii în Piața Sf. Gheorghe din Timișoara, în cadrul cercetării care se va finaliza săptămâna viitoare. Probe din primul nivel medieval creștin vor fi trimise pentru analiză de radiocarbon la un laborator din Poznan.
Construirea tronsonului de autostradă Lugoj-Deva, lot 2, poate începe imediat. Cel puțin din punctul de vedere al arheologilor care au sondat zona dintre localitățile Traian Vuia și Făget și au propus deja, în raportul parțial de diagnostic pentru sectoarele investigate, acordarea avizului favorabil de construire. În perimetrul cercetat s-au descoperit trei situri, dintre care cel mai timpuriu aparține epocii bronzului, descoperiri care însă nu împiedică în vreun fel lucrul la autostradă.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 7

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.