Procurorii DIICOT Timişoara au reţinut patru persoane, care păcăleau în special bătrâni cărora le luau locuinţele, ajungând până la a-i obliga să semneze actele de vânzare-cumpărare.
A ajuns la doar 16 ani un "client" fidel al poliţiştilor din Timişoara. În doar un an a reuşit să adune nouă dosare penale, specializarea lui fiind furtul din auoturisme. Ultima oară, poliţiştii l-au prins pe B.D. în timp ce se chinuia, împreună cu un prieten să spargă o maşină din Piaţa Sf. Gheorghe, iar acum va avea 19 zile după gratii să se gândească dacă a meritat.
Încă un suspect în cazul Băhăian a fost găsit la Timişoara, acesta fiind a doua persoană identificată de autorităţi în legătură cu infracţiunile economice ale grupării fostului patron Sabina Product.
Un bărbat care era dat în urmărire generală pentru trafic de carne vie a fost prins de poliţişti la începutul acestei săptămâni, în judeţul Timiş. Individul a fost prins luni seara, în oraşul Deta.
O femeie şi fiul ei sunt cercetaţi penal pentru că au încercat să scoată cinci tunisieni din România, pe jos, la câteva sute de metri de Vama Cenad.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.