Un bărbat de 25 de ani a fost arestat preventiv pentru furt calificat. Împreună cu un prieten a furat peste 150 de bare din oțel din curtea unui imobil din Timișoara, aflat în construcție. Prejudiciul a fost recuperat.
Magistrații Tribunalului Timiș au dispus, la propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, arestarea preventivă a adminitratorului mai multor societăți comerciale, care este suspectat de avaziune fiscală. Prejudiciul adus statului este de 3,5 milioane de euro. Întrucât decizia a fost luată în lipsa sa, bărbatul va sta după gratii, în arest preventiv pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data prinderii sau prezentării acestuia.
Tatăl care și-a bătut bebelușul de numai șase săptămâni a fost adus, luni dimineața, în fața magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara. Aceştia au decis arestarea preventivă pentru 29 de zile a bărbatului.
Bărbatul de 43 de ani, suspectat că a violat un băiețel de 9 ani, a fost prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, care au emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru infracțiunea de viol.
Bărbatul de la Beregsău Mare care este acuzat că și-a violat fiica a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, marți dimineața, sub acuzația de viol și incest. El a mai fost reținut în urmă cu o lună, fiind ulterior eliberat de magistrații Judecătoriei Timișoara din lipsă de probe.
Ştiri din Timiș
Puțini știu că una dintre cele mai cunoscute figuri din istoria criminalității americane are o legătură directă cu Banatul. Ana Cumpănaș, născută la Comloșu Mare, a rămas în istorie drept „The Woman in Red” (Femeia în roșu), asociată cu capturarea și moartea celebrului gangster John Dillinger, considerat la vremea respectivă „Inamicul public numărul 1” al Statelor Unite.
Ştiri din Timiș
Muzeul Satului Bănățean Timișoara își îmbogățește patrimoniul cu un nou obiectiv de patrimoniu. Vineri, 24 iulie, va fi inaugurată oficial Casa de la Dragșina, o gospodărie tradițională veche de peste un secol, care completează colecția muzeului. De asemenea, aduce în prim-plan arhitectura specifică Văii Pogănișului și Dealurilor Silagiului, o zonă etnografică nereprezentată până acum în muzeu.
Eveniment
Două persoane au fost rănite ușor în urma unui accident rutier produs pe Calea Torontalului, miercuri, în care au fost implicate patru autoturisme.
Ştiri din Timiș
Charity Quiz Night, evenimentul caritabil de cultură generală organizat la Timișoara, va marca marți, 28 iulie, cea de-a 100-a ediție. De aproape nouă ani, donațiile participanților sunt direcționate către programe educaționale destinate copiilor din familii vulnerabile, pentru prevenirea abandonului școlar.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara face un nou pas pentru extinderea rețelei de piste pentru biciclete și pregătește o conexiune velo între Podul Andrei Șaguna și comuna Ghiroda.
1
Sănătate
Sezonul polenului de ambrozie se apropie de perioada cu cea mai mare concentrație de alergeni, iar medicii Spitalului Victor Babeș Timișoara atrag atenția că expunerea poate provoca sau agrava afecțiuni respiratorii, în special în rândul persoanelor sensibilizate.
Ştiri din Timiș
Rezultatele repartizării computerizate la liceu au fost publicate astăzi, 22 iulie. În județul Timiș, 4.391 de absolvenți de gimnaziu au completat fișele cu opțiuni pentru admiterea la liceu, iar doi candidați nu au fost repartizați în această etapă. Elevii admiși trebuie să își depună dosarele de înscriere în perioada 23-28 iulie.
Eveniment
Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri dimineață, în localitatea Sânmihaiu Român, unde un garaj a fost cuprins de flăcări, iar focul s-a extins rapid la acoperișul unei locuințe. Pompierii din Timișoara au intervenit.