ARAD - S-au trezit cu o bombă de 250 de kilograme din
cel de-al Doilea Război Mondial, cu focosul activ,
în curtea firmei de colectare a fierului vechi.
Angajaţii unei firme de fier vechi au sunat la
pompieri anunţând că au găsit o
bombă în incinta curţii firmei la care
lucrează.
Imagini 
Rm. Vâlcea - La Râmnicu Vâlcea - Voineasa a avut loc a XII-a ediţie a concursului interjudeţan de matematică „Pitagora”.
ARAD - Olimpiadele şcolare sunt proba de foc în urma căreia se delimitează adevăratele valori, se monitorizează talentele şi eforturile celor implicaţi: concurenţi şi coordonatori.
ARAD - Aleşii vor cere Guvernului să transforme o
parte din DN7 în drum comunal, la Vladimirescu.
ARAD - Deşi la o privire fugară, aruncată
spre Ştrandul Neptun, zona de agrement pare
dezolantă, compartiv cu anii trecuţi, iar
deschiderea sezonului estival şi concertul de la
ştrand au fost un fiasco total, Primăria Artad
susţine că doar sâmbătă a
vândut peste trei mii de bilete.
Mapamond
Papa Leon a transmis în Ajunul Crăciunului că povestea Nașterii Domnului este un apel la solidaritate cu săracii și străinii, subliniind că refuzul de a-i ajuta pe cei nevoiași înseamnă respingerea lui Dumnezeu. La primul său Crăciun ca papă, el a reafirmat importanța demnității fiecărei persoane și a celebrat liturghia la Vatican, în fața a mii de credincioși.
1
România
Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de Crăciun în care a subliniat importanța familiei, credinței și valorilor care dau sens vieții. Aflat la Făgăraș, șeful statului le-a urat românilor un Crăciun binecuvântat și i-a îndemnat să fie mai buni, mai înțelegători și mai uniți.
2
Agenda
În rândurile de mai jos, vă invităm să descoperiţi magia sărbătorilor de iarnă prin cele mai fascinante şi inedite recorduri mondiale de Crăciun! De la cea mai înaltă bicicletă-brad la cel mai mare oraş din turtă dulce, Guinness World Records – Cartea Recordurilor ne surprinde şi de această dată cu realizări impresionante, pline de spirit festiv. Aşezaţi-vă comod lângă brad, cu o felie de cozonac şi o cană de ciocolată caldă şi lăsaţi-vă inspiraţi de aceste performanţe unice care fac sărbătorile de iarnă şi mai speciale!
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun transmis credincioșilor, episcopul diecezan de Timișoara vorbește despre sensul Nașterii Domnului dincolo de simboluri, subliniind nevoia unei relații vii cu Dumnezeu, dar și despre demnitatea fiecărui om și pacea care se naște atunci când Cuvântul este primit.
1
Ştiri din Timiș
În mesajul de Crăciun adresat clerului și credincioșilor bănățeni, ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, vorbește despre colind ca dar al inimii, despre iubire, iertare și milostenie, dar și despre responsabilitatea de a nu rămâne indiferenți față de cei care trăiesc „în peșterile sărăciei, ale marginalizării și ale uitării”. Pornind de la Nașterea Domnului, acesta îi îndeamnă pe credincioși la fapte bune, smerenie și grijă față de aproape.
2
Azi în Timișoara
Crăciun fericit! Să vină Moș Crăciun cu sacul plin de zâmbete, visuri împlinite și clipe magice. Și astăzi puteți vizita târgul din centrul orașului.
Ştiri din Timiș
Crăciunul este, pentru mulți români, cea mai așteptată sărbătoare a anului. Dincolo de componenta religioasă, această perioadă vine cu o sumedenie de tradiții și obiceiuri care se păstrează încă, mai ales în micile comunități și în familie. În Banat, dar și în alte regiuni ale țării, Crăciunul continuă să fie marcat prin colinde, mese specifice și gesturi simbolice, transmise din generație în generație.
Sănătate
Ministerul Sănătății anunță că România se confruntă, în această perioadă, cu o intensificare a cazurilor de gripă și alte infecții virale respiratorii, cu răspândire la nivel național. Autoritățile fac apel la populație să respecte măsurile de prevenție și să se adreseze medicului la primele simptome.
2