ARAD - Şcoala Generală nr. 4 „Ioan
Slavici” are în planul de şcolarizare,
pentru anul şcolar 2009/2010, aprobate 4 clase a V-a.
ARAD - An de an, elevii Şc. Gen. nr. 4 „I.
Slavici” obţin rezultate foarte bune la
concursuri şi olimpiade şcolare. Astfel, la Limba
română, Cebuc Bianca a ajuns în faza
naţională.
Accident grav de circulaţie, vineri seara, pe drumul
care leagă Timişoara de Arad. Un tânăr
şi-a pierdut viaţa, iar prietena lui a fost grav
rănită, după ce BMW-ul în care se
aflau a fost lovit în plin de un autotren.
| Video 
Născut din dorinţa de a-i mai potoli pe
sfătuitorii din jurul clubului, ce stau la
pândă pentru a prinde un loc pe statul de
plată al clubului, apelul lui Ionuţ Popa, are o
latură care trebuie abordată cu maximă
responsabilitate.
Arad - Agenţia pentru Ocuparea Forţei de
Muncă Arad a organizat ieri un job-club referitor la
reţeua EURES.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un atelier pentru copii.
Ştiri din Timiș
Atunci când îți propui să accesezi un credit de nevoi personale, primul gând este, de obicei, legat de dobândă, de suma disponibilă sau de durata de rambursare. Contul bancar rămâne, în cele mai multe cazuri, pe planul al doilea, tratat ca un simplu detaliu tehnic. În realitate, contul curent este punctul de plecare al întregii relații cu banca și unul dintre factorii care influențează direct atât aprobarea creditului, cât și condițiile pe care le poți obține.
Ştiri din Timiș
Nu cu mult timp în urmă, accesarea unui produs financiar presupunea programări la bancă, documente tipărite și mai multe vizite la sucursală. Astăzi, tot mai mulți utilizatori își doresc să poată gestiona întregul proces direct din telefon, de la deschiderea unui cont până la solicitarea unui credit.
Sănătate
Odată cu sezonul cald, medicii se confruntă cu tot mai multe cazuri de mușcături de căpușe. Specialiștii Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara explică ce boli pot transmite acestea, cum trebuie îndepărtate și când este necesar consultul medical.
Sănătate
Boala Alzheimer nu înseamnă doar pierderea memoriei și nu debutează atunci când pacientul nu își mai recunoaște familia, ci începe mult mai devreme, cu simptome subtile. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara oferă indicațiile necesare.
2
Ştiri sportive
S-au încheiat meciurile din faza grupelor la Campionatul Mondial 2026, iar tabloul șaisprezecimilor este complet. Iranul, Coreea de Sud, Scoția și Uruguay sunt cele patru echipe clasate pe locul 3 care au ratat calificarea în faza eliminatorie. Nereușind să bată Columbia, Portugalia a terminat pe 2 și va da peste Croația.
Ştiri din Timiș
Camioanele de peste 7,5 tone nu vor putea circula astăzi, între orele 12 și 20, pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din 15 județe, inclusiv Arad și Hunedoara, din cauza caniculei. Sunt prevăzute însă mai multe excepții.
1
Ştiri din Timiș
ISU Timiș participă la o misiune de sprijin în Franța pentru combaterea incendiilor de pădure.