Timişoara merge din nou împotriva trendului imobiliar. Deşi media naţională a preţurilor la apartamente creşte, oraşul de pe Bega este singurul centru major unde a avut loc o scădere. E drept, preţul mediu calculat pentru un metru pătrat construit a scăzut cu doar 2 euro.
Timişoara oferă doritorilor cu bani şi posibilitatea achiziţionării de apartamente de lux, într-adevăr la preţuri care nu sunt accesibile tuturor. Acestea sunt de obicei situate în cartierele selecte ale oraşelor.
Haos în arhivele Primăriei Timişoara. Viceprimarul Timişoarei Traian Stoia susţine că, timp de 16 ani, un SRL a vândut apartamente aflate în patrimoniul primăriei fără a fi încheiat un contract în acest sens cu municipalitatea timişoreană şi fără să informeze conducerea instituţiei despre câte astfel de locuinţe au fost vândute şi la ce preţ. Mai mult, Stoia afirmă că deşi a cerut aceste informaţii de la firma respectivă, a primit răspuns că acestea vor fi furnizate Primăriei Timişoara doar contra cost.
Problemele financiare şi imposibilitatea plăţii ratelor la bancă a condus la „suplimentarea" pieţei apartamentelor cu câteva unităţi locative la preţuri extrem de mici. Un asemenea apartament, nesituat intr-o zona extraordinar de bună a Timişoarei, poate fi licitat la un preţ ce porneşte de la 35.200 de euro.
Proprietarii de apartamente din Timişoara au visuri mari, în doar trei săptămâni din acest an preţurile solicitate de aceştia au crescut cu trei procente. Poate situaţia e explicabilă, având în vedere că începutul de an aduce şi o creştere importantă a pieţei imobiliare.
Ştiri din Timiș
Miercuri, 5 august, între orele 12:00 și 20:00, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone va fi restricționată pe drumurile naționale, drumurile expres și autostrăzile din județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin.
Ştiri sportive
Primul meci a lui Poli din Liga a doua se dispută astăzi pe Stadionul Electrica din Timișoara. Echipa joacă contra Chindia.
Capitală Culturală
Muzeul Apei Timișoara găzduiește în această perioadă expoziția unuia dintre cei mai apreciați pictori timișoreni, Costin Brăteanu. Intitulată „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență” și curatoriată de scriitorul Robert Șerban, expoziția invită publicul la „o contemplare a formelor în devenire, într-un dialog vizual în care apa devine reper și mediu de reflecție asupra lumii și a imaginii”.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara oprește temporar iluminatul arhitectural al clădirilor emblematice pentru a reduce consumul de energie, în contextul crizei energetice. În paralel, orașul economisește deja prin iluminatul public inteligent, cu LED-uri și sistem de telegestiune pe peste 70 de străzi și bulevarde.
2
Ştiri din Timiș
Circulația pe liniile E2 și 16 este deviată temporar, până vineri, din cauza lucrărilor din intersecția Liviu Rebreanu – Arieș. Autobuzele și firobuzele vor ocoli zona pe bulevardul Sudului și Calea Martirilor 1989.
Sănătate
Cuplurile și femeile singure care vor să beneficieze de sprijin financiar pentru fertilizare in vitro (FIV) se vor putea înscrie în Programul FIV 2026 începând din 17 august, ora 10. Dosarele vor fi depuse exclusiv online, iar Ministerul Muncii a publicat condițiile de eligibilitate și lista documentelor necesare.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Timișoara și-a consolidat poziţia drept unul dintre principalele motoare economice ale României, prin tranziția de la un centru axat pe producție, la un hub regional de inginerie, tehnologie și inovație pentru industria automotive.
Capitală Culturală
În timp ce mii de oameni participau la concertele și evenimentele organizate în centrul orașului, Ziua Timișoarei a fost marcată și într-un loc mai puțin obișnuit: la ferma agricolă a Penitenciarului Timișoara, din cartierul Kuncz.