Piața imobiliară timișoreană, în permanentă ascensiune, se bucură să ofere locuințe cât mai moderne, care să beneficieze de toate facilitățile și dotările, conform cererii. Modul de viață actual dictează tendințe noi, în permanentă schimbare. Astfel, în căutarea echilibrului dintre starea de agitație de la serviciu, timișorenii își doresc, în primul rând, să aibă parte de liniște și relaxare în zone rezidențiale mai izolate de aglomerația specifică zonelor centrale ale orașului.
ADVERTORIAL. Când alegi să investești într-o locuință alegi de fapt să investești pentru viitor. Mai mult, când îți dorești amortizarea investiției și realizarea unui business favorabil, trebuie să te îndrepți obligatoriu spre un apartament nou – Nicoleta Ghiulan, manager vânzări Vivalia Real Estate.
ADVERTORIAL. Rivendelle Residence este un ansamblu rezidențial poziționat în Calea Lipovei, unde găsiți apartamente cu o cameră, două, trei sau chiar penthouse. Dezvoltatorii se asigură acum, la început de primăvară, că noile apartamente sunt complet funcționale și dotate cu tot ce este necesar. Cheile sunt la dumneavoastră.
Ştiri din Timiș
Joi, 25 aprilie, după câteva luni de negocieri, reprezentanții Primăriei Timișoara și cei ai Mitropoliei Banatului au ajuns la o înțelegere în privința închirierii spațiului fostului sediu al Inspectorat Școlar Județean Timiș. Aici urmează să fie mutați copiii de la Grădinița cu Program Prelungit 19.
Ştiri din Timiș
Marian Constantin Vasile, care candidează ca independent la Primăria Timișoara, și-a prezentat joi, la Timișoara, echipa de specialiști care îi va fi alături dacă va câștiga alegerile, respectiv obiectivele principale pe care le propune pentru dezvoltarea și funcționarea Timișoarei.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Vineri, 26 aprilie 2024, are loc la Timișoara cea de-a doua ediție a competiției WorldSkills de Gastronomie Sustenabilă.
România
În ședința specială a Guvernului, care a avut loc joi la Timișoara, a fost aprobat proiectul de hotărâre prin care pensiile pe luna mai vor fi plătite în avans, înainte de Paști.
1
Ştiri din Timiș
Cei de la USR sunt de părere că guvernul Ciolacu „a băgat mâna până la cot în banii Timișoarei și au oprit pentru bugetul 2024 la București 150 de milioane de lei din taxele și impozitele voastre”, în timp ce premierul ține joi, 25 aprilie, o ședință la Timișoara.
2
Ştiri din Timiș
Întrunit în ședință la Timișoara, Guvernul României a aprobat, joi, indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii pentru noul stadion al Timișoarei.
3
Eveniment
Două surori, de 11 și 13 ani, s-au rătăcit în Timișoara și au solicitat ajutorul polițiștilor locali. Fetele au fost preluate de mama lor, venită de la Reșița.
1
Ştiri din Timiș
Joi, 25 aprilie, în cadrul ședinței organizate în premieră la Timișoara, Guvernul României a aprobat și deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei. Este vorba despre cel de la Beba Veche, înspre Ungaria.
1