Un proiect de care se vorbește de ani buni începe să prindă contur lângă Timișoara. Începe construcția a patru blocuri, la Giroc. Jumătate dintre cele 88 de apartamente care vor fi construite sunt destinate tinerilor, iar jumătate vor reveni Ministerului Apărării Naționale. Terenul a fost pus la dispoziție de Consiliul Județean Timiș, iar lucrările vor fi realizate de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL).