Un nou aparat pentru secția de Radioterapie, pentru tratamentul cancerului, va intra în dotarea Spitalului Municipal Timișoara. Aparatul va fi achiziționat de Ministerul Sănătății, cu bani de la Banca Mondială. Până atunci, reprezentanții spitalului construiesc un nou buncăr care să adăpostească acest accelerator pentru tratamentul cancerului. Licitația pentru construirea buncărului a fost lansată pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).