Locuitorii de pe mai multe străzi din zona Cetate din Timişoara vor rămâne, miercuri, fără apă caldă şi fără încălzire din cauza unor lucrări programate la reţeaua termică în centrul oraşului, anunţă reprezentanţii Colterm. Întreruperi sunt programate, tot miercuri, şi în zona Dâmboviţa – Calea Şagului.
Locuitorii din zona Campusului Universitar şi din zona Lunei din Timişoara vor rămâne, vineri, fără apă caldă la robinete şi fără încălzire, începând de dimineaţă. Reprezentanţii Colterm spun că întreruperile sunt necesare pentru realizarea unor lucrări de modernizare.
Atenţie, miercuri se va opri furnizarea apei calde şi a încălzirii pe mai multe străzi din zona Campusului Universitar din Timişoara. Reprezentanţii companiei locale de termoficare spun că întreruperile sunt necesare pentru realizarea unor lucrări la un punct termic.
Ce faceți voi dimineața imediat după trezire, sunt obiceiuri bune, conștiente sau mai puțin analizate și disciplinate? Vă provoc să vă gândiți la asta! Și aici disciplina nu este ceva obositor, este doar un aliat de nădejde spre o bună stare de sănătate și de bună dispoziție
Locuitorii de pe mai multe străzi din Timişoara, cum ar fi Cluj, Victor Babeş, Sudului sau 1 Decembrie, vor rămâne, joi, fără apă caldă şi căldură, de dimineaţă până în cursul după-amiezii, întreruperile fiind necesare pentru realizarea unor lucrări de modernizare.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.