Locuitorii din comuna Moşniţa Nouă vor rămâne, miercuri, fără apă la robinete, timp de câteva ore, din cauza unor lucrări programate pe Calea Buziaşului, anunţă Aquatim. Se va lucra la devierea unei conducte de apă potabilă, lucrare cuprinsă în proiectul pe fonduri europene al companiei privind extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare.
Locuitorii de pe mai multe străzi din zona Stadion din Timişoara vor rămâne marţi fără apă caldă la robinete, anunţă reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm. Vor fi afectaţi consumatorii de pe Aleea FC Ripensia, din Piaţa Bihor, de pe 1 Decembrie şi alte străzi din zonă.
Locuitorii din comuna timişeană Fibiş vor rămâne, vineri, fără apă, de dimineaţă până în cursul după-amiezii, pentru că vor avea loc lucrări de spălare a reţelei de distribuţie din localitate, anunţă reprezentanţii societăţii Aquatim.
Lucrările de reabilitarea a centrului istoric al Timişoarei impun întreruperea furnizării apei, joi, pentru legarea unor noi conducte la reţeaua de alimentare, anunţă reprezentanţii Aquatim. Vor rămâne fără apă consumatorii din Piaţa Sfântul Gheorghe, din Piaţa Libertăţii şi de pe alte câteva străzi din zonă.
Locuitorii de pe mai multe străzi din zonele Tipografilor - Take Ionescu și Kogălniceanu – Telegrafului – Modern din Timișoara vor rămâne săptămâna viitoare, luni, fără apă caldă la robinete, anunță reprezentanții companiei locale de termoficare Colterm.

Ştiri din Timiș

Traficul din centrul Timișoarei, afectat și duminică, și săptămâna viitoare de evenimente sportive și culturale
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.

Eveniment

Bărbat prins în flagrant cu substanțe psihoactive porționate pentru vânzare, în Timiș
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Ştiri din Timiș

Camere de supraveghere pe pista de biciclete Timișoara–Serbia. CJ Timiș vrea să țină ATV-urile și mașinile departe de traseu
Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia va fi supravegheată mai atent după lucrările de reabilitare. Consiliul Județean Timiș anunță măsuri pentru a împiedica accesul autovehiculelor pe traseul destinat bicicliștilor, după ce au fost semnalate situații în care ATV-uri și mașini au circulat pe pistă.

Lugoj

Avariile la rețeaua de apă dau peste cap lucrările din Lugoj. Ce spune primarul despre deschiderea Podului de Fier
Lucrările de infrastructură din Lugoj se confruntă cu o nouă problemă. Rețeaua veche de apă, puternic degradată, cedează pe măsură ce sunt remediate avariile, iar creșterea presiunii în sistem, odată cu introducerea noii rețele, duce la apariția unor noi probleme.

Ştiri din Timiș

Lucrările de la Pasajul Slavici-Polonă se extind ușor-ușor și în afara rampelor și forajelor. De luni se reorganizează circulația
Lucrările la Pasajul Slavici-Polonă au ajuns la 80% pe rampele de acces și la 75% la forajele pentru structurile feroviare, anunță Primăria Timișoara. De luni, traficul din zonă va fi reorganizat până la finalul lui octombrie, pentru a putea fi „atacate” și alte puncte ale șantierului.

Ştiri din Timiș

Din octombrie începe marele șantier din Piața Sinaia. Străzi cu sens unic și mai multe viraje obligatorii, din cauza lucrărilor
Al doilea mare șantier de regenerare urbană din Timișoara începe în octombrie, în Piața Mocioni și pe mai multe străzi din zonă. Lucrările pe cei peste 26.000 de metri pătrați vor aduce mai mult spațiu verde și pietonal, dar și restricții de trafic. 4

Ştiri din Timiș

VIDEO. A fost străpunsă și ultima galerie a tunelurilor de pe Margina – Holdea. Șantierul, la 75%
Tunelurile de pe A1 Margina–Holdea au fost străpunse în totalitate. Cele două galerii ale Tunelului 2, cu lungimi de 1.985 și 1.825 de metri, au fost finalizate vineri, după doi ani de lucrări, anunță CNAIR.

Ştiri din Timiș

REI Creative Cuisine, o nouă destinație gastronomică la Oradea
La o distanţă potrivită pentru o escapadă de o zi sau un weekend, Oradea are o nouă destinaţie gastronomică. REI Creative Cuisine, restaurantul deschis în cadrul Mercure Oradea, propune o experienţă construită în jurul ingredientelor de sezon, al preparatelor executate cu precizie şi al asocierilor cu vinuri şi alte băuturi. Conceptul este coordonat de Certified Master Chef Henrik Sebok şi îşi propune să transforme REI într-o destinaţie în sine.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici