Eşecul din etapa precedentă a Super Ligii la rugby a avut efecte asupra băncii tehnice a celor de la RCM Timişoara. În cursul zilei de luni, se pare că Danie de Villiers a fost anunţat că e demis de la conducerea echipei.
Primarul Nicolae Robu a anunţat, vineri, că a decis cu preşedintele Consiliului Judeţean Timiş să renunţe împreună la orice funcţii deţinute la echipa de fotbal ACS Politehnica Timişoara. Totuşi, cei doi nu îşi vor lua de tot mâna de pe echipă, urmând să fie reprezentaţi în Adunarea Generală a Acţionarilor, forumul suprem de decizie. Cei doi au decis şi schimbarea echipei tehnice pentru sezonul următor.
Dragan Petricevic, antrenorul principal al BC Timişoara, şi Cristian Bota, tehnicianul echipei de tineret a BCT se află în aceste zile în capitala Serbiei, acolo unde participă la unul dintre cele mai importante stagii de pregătire din această parte a Europei. Ei sunt şcoliţi de câţiva dintre cei mai buni antrenori din Europa.
Costel Gâlcă va prelua banca tehnică a Stelei după plecarea lui Laurențiu Reghecampf la Al Hilal. Negocierile cu patronul „roș-albaștrilor”, Gigi Becali, au avut loc la Poarta Alb, luni dimineață.
În cursul zilei de marţi, la Timişoara, a sosit Dan Alexa, fostul jucător al FC Politehnica. El a venit pentru a purta ultimele discuţii cu reprezentanţii adminisrtaţiilor locale şi judeţene, precum şi cu cei ai Universităţii Politehnica, asociaţii din cadrul clubului ACS Poli , pentru preluarea postului de antrenor al echipei.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 1

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 1

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.