Unul dintre cele mai apreciate evenimente organizate la Timișoara, Festivalul Inimilor, revine anul acesta cu un program bogat și mai ales variat. Festivalul va aduce în fața publicului o mulțime de ansambluri care vor pune în scenă dansuri, cântece și tradiții din folclorul românesc și internațional, la ediția a XXX-a a evenimentului.
Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului, organizează în acest an o nouă ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Festivalul Inimilor” și aduce în orașul de pe Bega spectacole de folclor național și internațional cu artiști din țări precum Bulgaria, Georgia, Italia, Mexic, Serbia, Slovacia, Spania, Turcia, Ucraina și Ungaria!
O nouă ediție a Festivalului Etniilor se va desfășura în prima zi de iunie la Muzeul Satului Bănățean. Evenimentul reunește 15 ansambluri și formații, iar nași vor fi reprezentanții etniei bulgare. În premieră, la festival va participa și Școala Arabă din Timișoara, dar și formația de copii Shalom.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
21
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.