BBC va difuza primul film din lume realizat de cimpanzei. Acesta va fi parte a unui documentar de istorie naturală potrivit BBC News Online.
ARAD - Deţintătorii de ovine şi bovine pot
depune dosarele pentru subvenţii până pe 15
iunie.
Crescătorii de animale pot depune,
începând de ieri, cererile pentru
plăţile naţionale directe complementare
în sectorul zootehnie. Agenţia pentru
Plăţi şi Intervenţii în
Agricultură (APIA) pune la dispoziţia
solicitanţilor cereri tip care cuprind şi
efectivul de animale înregistrat în Registrul
Naţional al Exploataţiilor.
CLUJ-NAPOCA. Autorităţile locale vor alcătui
un plan de măsuri care să fie aplicat pentru
prevenirea apariţiei gripei porcine şi în
judeţul Cluj.
Tigrii îmblănziţi de porc. Se
întâmplă într-o grădină
zoologică din Thailanda, unde îngrijitorii au
pus trei pui de tigru să sugă de la o
scroafă. Video
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. De fiecare dată când intrăm într-un magazin și alegem un produs, rareori ne gândim la drumul pe care acesta l-a parcurs până acolo. Vedem o sticlă de detergent, o pereche de șosete, o jucărie sau un set de pahare și le percepem ca fiind parte dintr-un peisaj firesc. În realitate, fiecare dintre aceste obiecte a trecut printr-o decizie importantă luată într-un moment-cheie: achiziția en-gros. Comerțul engros este acel spațiu invizibil în care se nasc rafturile pline și unde emoția antreprenorială se împletește cu pragmatismul.